Web Analytics

Pendiuc, trimis în judecată că a asfaltat drumul care duce la vila fostei secretare

de | 16.02.2017 12:17 | Dezvăluiri

3 Pendiuc CarmenLis# DNA i-a făcut o surpriză, de Sfântul Valentin, fostului primar al Piteştiului # Alături de fostul edil mai este judecat şi directorul ADP Piteşti, Mircea Branişte, care a achitat deja prejudiciul imputat de procurori

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Tudor Pendiuc într-un nou dosar. Potrivit comunicatului DNA, „Pendiuc Tudor, la data faptei primar al municipiului Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În luna septembrie 2014, inculpatul Braniște Florentin-Mircea, în calitate de director al Administrației Domeniului Public Pitești, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispozițiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare și asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Pitești. Suprafața de teren respectivă (506,6 m2 – o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum și dintr-un spațiu cu vegetație aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuința unei persoane cu funcție de conducere în cadrul Primăriei Pitești. Se pare că drumul pentru care fostul primar ar fi făcut presiuni asupra directorului ADP este, de fapt, Aleea Seneslau, ce duce la vila fostei secretare a lui Pendiuc, Carmen Lis. În cauză, Administrația Domeniului Public Pitești s-a constituit parte vătămată și parte civilă cu suma de 27.747 lei, sumă ce a fost achitată integral de inculpatul  Florentin-Mircea Braniște. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș”.
Amintim că, la data de 20 martie 2015, Tudor Pendiuc a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în Dosarul Autobuzelor..

 

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii