Web Analytics
scris miercuri, 07.01.2015

Pendiuc şi-a petrecut Revelionul la Spitalul Universitar Bucureşti

# Final de an cu probleme cardiace pentru primarul Piteştiului.

Pendiuc şi-a petrecut Revelionul la Spitalul Universitar Bucureşti

Finalul lui 2014 a fost unul nefericit din toate punctele de vedere pentru primarul Tudor Pendiuc. La câteva zile după ce judecătorii Curții de Apel București au decis să îl trimită din nou în arest preventiv pentru 30 de zile, edilul-șef al municipiului a acuzat probleme cu inima. Prin urmare, a fost transferat din arestul IGPR şi internat sub pază  la secția de Cardiologie a Spitalului Universitar de Urgență din  București, acolo unde director este argeșeanul Cătălin Cîrstoiu. Și tot acolo, pe patul de spital, și-a petrecut primarul Piteştiului și Revelionul.

Viceprimarul Cornel Ionică: „Ştiu că dl primar urmează un tratament pentru probleme cardiace”

„Ştiu că domnul primar urmează un tratament pentru problemele cardiace. Noi, ca angajați ai Primăriei, nu avem voie să îl vizităm, având în vedere dosarul ce este la ora actuală în derulare”, ne-a declarat viceprimarul Cornel Ionică, primul căruia am încercat să îi luăm un punct de vedere, după ce am aflat despre internarea în spital a lui Tudor Pendiuc.

Biroul de presă al Spitalului Universitar Bucureşti: „Informaţiile despre acest pacient nu intră în categoria celor ce pot fi comunicate mass-media”

Apoi, cum e şi firesc, i-am contactat pe tema stării de sănătate a primarului Pendiuc pe reprezentanții Biroului de Presă al Spitalului Universitar București. Deşi au refuzat să ne furnizeze informaţiile cerute, aceştia ne-au confirmat indirect faptul că edilul a fost internat la ei: „Nu vă putem da date despre acest pacient. Aceste informații nu intră în categoria celor ce pot fi comunicate mass-media. De asemenea, nu vă putem preciza nici dacă pacientul Pendiuc Tudor mai este internat sau a fost externat. Vă rugăm să vă adresați Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru informații suplimentare privind pacientul la care faceți referire”.
La final am încercat să luăm legătura și cu doamna Gabriela Pendiuc, care ne-a rugat  să o sunăm peste câteva ore, după care nu a mai răspuns la telefon.

Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită