Web Analytics

Pendiuc, pus să plătească un sfert din cei 200.000 de lei cheltuiţi de DNA în Dosarul Autobuzelor

de | 4.01.2017 18:16 | Dezvăluiri

# Pe 12 ianuarie se reia, la Tribunalul Bucureşti, procesul fostului primar al Piteştiului # Tot un sfert din sumă, adică 50.000 lei, a fost pus să plătească și Valentin Vișoiu # Prejudiciul pus în seama fostului primar Tudor Pendiuc și a celorlalte 12 persoane judecate este de peste cinci milioane euro

Pe 12 ianuarie, la Tribunalul București va avea loc un nou termen – cel de-al 40-lea – din deja celebrul Dosar al Autobuzelor, proces ce are nu mai puţin de 13 inculpaţi în frunte cu Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului.  În rechizitoriul întocmit în acest dosar cu zeci de mii de pagini, procurorii DNA arată că societatea de transport public local din Piteşti, SC Publitrans 2000 SA, deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau să fie achiziţionate de Consiliul Local.

Primarul Tudor Pendiuc, folosindu-se de pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, a făcut demersuri pentru a fi încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între SC Publitrans 2000 SA şi societăţile CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste cinci milioane de euro (23.013.099,65 de lei). Jurnalul de Argeș vă dezvăluie noi detalii importante din rechizitoriul întocmit de către procurorii anticorupție în acest dosar.

Plângere trimisă prin e-mail la DNA de către una dintre firmele perdante

Dosarul Publitrans a început  pe 2 aprilie 2009, la peste un an după semnarea contractului dintre Publitrans şi CNCD-Girexim: procurorul Radu Sevastian s-a sesizat din oficiu în urma unor denunţuri împotriva lui Tudor Pendiuc, Gheorghe Văsîi și Constantin Scarlat.
Pe 24 iunie 2010, la DNA a fost trimisă prin e-mail o plângere de către patronul uneia dintre firmele ce pierduse în 2008 licitația. Plângerea a fost îndreptată împotriva lui Ion Constantin (decedat anul trecut), care era consilierul primarului Tudor Pendiuc la acea vreme. În plângere se specifica faptul că Ion Constantin „a condus licitaţia PUBLITRANS înlăturând concurenţa şi favorizând câştigarea licitaţiei de asocierea S.C. CNCD S.A. Pitești & S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. Pitești, Constantin Ion fiind persoană salarizată şi de S.C. CNCD S.A. Pitești (prin intermediul administratorului acestei societăți Scarlat Constantin)”.

S-a încheiat un parteneriat public-privat, deși Publitrans putea susține ratele de leasing pentru 40 de autobuze

După cum spun, procurorii DNA, în cursul lunii iunie 2006, specialiştii din cadrul Publitrans au întocmit un plan de afaceri intitulat „Propuneri de dezvoltare a transportului de călători în mun. Piteşti în perioada 2007-2013, prin achiziţia a 40 de autobuze”. În planul de afaceri se propuneau mai multe variante de finanţare, cea mai realistă fiind achiziţionarea autobuzelor prin contract de leasing financiar, cu condiţia efectuării transportului în Piteşti exclusiv de Publitrans. Și, după cum se precizează în rechizitoriu, „Achiziţia autobuzelor a avut la bază oferta unor societăţi de leasing, care a mai livrat mijloace de transport şi altor societăţi de transport local din ţară, luându-se în calcul preţul practic, respectiv 110.000 euro/autobuz. Oferta analizată viza achiziţia în sistem leasing pe o perioadă de 7 ani. În aceste condiţii, se arată în planul în discuţie, societatea putea susţine ratele de leasing pentru 40 de autobuze fără a afecta rezultatele financiare ale societăţii, obţinând o rată medie a profitului de 1,20.” În planul întocmit de către Publitrans, se arăta clar că soluția cu parteneriatul public-privat nu era benefică, arătându-se în acest sens exemple de eșecuri la Târgu Mureș sau Iași. În cele din urmă, Tudor Pendiuc nu a ținut cont de toate aceste recomandări pertinente.

Aurelian Roman, acuzat că a menționat în mod nereal într-o adresă că se propune Consiliului Local încheierea unui parteneriat public-privat

În cadrul şedinţei Consiliului de Administrație al Publitrans din 12 iunie 2006, s-a hotărât înaintarea unui material către Consiliul Local Piteşti prin care să se solicite achiziţionarea de autobuze. „În cadrul ședinței, niciun membru al CA nu a propus şi nici în planul de afaceri nu se solicita asocierea SC PUBLITRANS 2000 SA cu un operator privat. Dimpotrivă, din planul de afaceri rezulta că se urmărea ca numai S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. să efectueze transportul local”, scriu procurorii anticorupție. Numai că în aceeași zi, Publitrans a înaintat Consiliului Local Pitești planul de afaceri, semnat de către Aurelian Roman, președintele CA la acea dată, plan în care, spun cei de la DNA, „Aurelian Roman a menţionat în mod nereal că, prin planul de afaceri, se propune Consiliului local: achiziţionarea de autobuze noi, precum şi încheierea unui parteneriat public privat în condiţiile legii. În fapt, în şedinţa Consiliului de Administrație din ziua anterior menţionată, nu se avizase încheierea unui parteneriat public – privat. Aşa cum rezultă din procesul verbal de şedinţă, se aviza doar achiziţia de autobuze”.
Pe 20 iunie 2006, Consiliul Local Piteşti, la iniţiativa primarului Pendiuc, a adoptat Hotărârea nr.244 privind elaborarea unui studiu de fezabilitate de către Universitatea Piteşti, intitulat „Modernizarea serviciului de transport local de călători în municipiul Piteşti”; studiul a fost aprobat prin hotărâre de Consiliu Local pe 7 martie 2007. Deși autorii acestui studiu nu au avansat niciun moment concluzia că modernizarea parcului auto poate fi susţinută prin investiţii venite dintr-o asociere în participaţiune a S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. cu operatori privaţi, primarul Pendiuc a fost de altă părere.
Pe 22 februarie 2007, Pendiuc inițiază proiectul de hotărâre privind avizarea asocierii în participaţiune a S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. în vederea modernizării serviciului public de transport local de călători în Piteşti. În expunerea de motive, acesta a invocat în mod nereal că, din studiul de fezabilitate întocmit de Universitatea Piteşti, s-a concluzionat că modernizarea serviciului public de transport local de călători se poate face prin dotarea cu autobuze noi, investiţie care poate fi realizată printr-o asociere în participaţiune. În fapt, studiul de fezabilitate nu făcea nicio referire la asocierea în participaţiune, altele fiind soluţiile propuse. Concret, în studiul realizat de către Universitatea din Pitești, se arăta că într-un oraş ca Piteştiul „se impune realizarea unui sistem de transport public unitar” care presupune „să existe o singură firmă de transport care să asigure acest serviciu public”. Conform studiului „singura externalizare acceptată va fi utilizarea, până la completarea parcului auto cu mijloace de transport corespunzătoare, a unor mijloace de transport închiriate”.
Altfel spus, după cum precizează procurorii anticorupție, „studiul de fezabilitate nu a avansat niciodată soluţia asocierii în participaţiune a PUBLITRANS 2000 SA cu operatori privaţi, cum în mod viclean a susţinut inculpatul Pendiuc Tudor în expunerea de motive din 22.02.2007, ci dimpotrivă gestionarea serviciului de transport sub umbrela unei singure firme de transport căreia cel mult îi era acceptată temporar închirierea unor autobuze”.

O spune și Garda Financiară: înțelegerea contractuală între CNCD și Girexim nu a fost înregistrată la Registrul Comerțului

În cele din urmă, după mai multe contestații și nereguli, pe 4 octombrie 2007, la reluarea procedurii de selecție a ofertelor, a fost desemnat ca şi ofertant câştigător asociaţia S.C. CNCD/S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. Numai că această asociere nu fusese înregistrată la Registrul Comerțului. Și asta o spun clar procurorii DNA: „Din nota de constatare întocmită de Garda Financiară – Secţia Argeş din 5 iulie 2013 cu privire la desemnarea operatorului economic, s-a reţinut că între S.C. CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. a intervenit o înţelegere contractuală care nu a fost înregistrată la Registrul Comerţului, motiv pentru care această societate nu deţine un singur cod fiscal sau un singur număr de înregistrare. S-a mai reţinut că din asocierea dintre S.C. CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. nu a rezultat un nou operator economic, încălcându-se astfel prevederile din documentaţia pentru desemnarea operatorului economic în vederea asocierii cu SC PUBLITRANS 2000 S.A.”
Garda Financiară Piteşti a mai constatat faptul că, în raport de prevederile documentaţiei pentru desemnare precum şi de documentele depuse de ofertanţi selecţia ofertelor nu s-a realizat prin stabilirea punctajelor rezultate din analiza factorilor de evaluare – pe baza modalităţilor de calcul stabilite, câştigătorul licitaţiei fiind stabilit prin eliminarea contracandidaţilor pentru neîndeplinirea criteriilor impuse.

O angajată din Primăria Pitești i-a sesizat de două ori lui Pendiuc că asocierea CNCD-Girexim-Publitrans era nelegală. În zadar

După încheierea contractului de asociere în participațiune, în perioada de executare a acestuia, o angajată a Primăriei Pitești, ajunsă acum martor în proces, a întocmit în vara lui 2008 o informare prin care evidenția că asocierea SC CNCD/SC GIREXIM UNIVERSAL SA nu deține autobuzele cu titlu de proprietar. De asemenea, procurorii DNA menționează  faptul că, în cursul lunii iulie 2008, martora a solicitat asocierii SC CNCD/SC GIREXIM UNIVERSAL SA să transmită în copie cele 80 de contracte de leasing, cerere rămasă fără rezultat. „În conținutul informării se arăta că în această situație a fost viciat complet raportul de participare la asociere, făcându-se referire indirect la art. 16, alin.2, din Contractul de asociere în participațiune; că a fost încălcată legislația cu privire la desemnarea operatorului economic și solicita necesitatea unui control financiar contabil”, precizează procurorii DNA.
După ce a întocmit informarea, angajata din Primărie i-a prezentat-o șefei sale Lucia Ivan, care iniţial nu a vrut să o semneze motivând că are nevoie de timp pentru a o înţelege. Informarea care detalia clar neregulile asocierii a stat la Lucia Ivan aproximativ două luni după care s-a hotărât să o semneze şi ulterior să o înregistreze cu data de 6 august 2008.
Ce a făcut Tudor Pendiuc după ce a primit informarea cât se poate de pertinentă? I-a transmis consilierului său Constantin Ion, ca pe viitor să urmărească el modalitatea de executare a contractului de asociere în participaţiune încheiat între SC PUBLITRANS 2000 S.A. şi societăţile CNCD S.A./GIREXIM UNIVERSAL S.A. Și, în loc să ia decizia de reziliere a contractului de asociere în participaţiune, Pendiuc i-a spus lui Constantin Ion că se va continua derularea contractului.
Și – culmea! – ulterior, după cum se specifică în rechizitoriu, „Constantin Ion a luat legătura cu inculpata Ivan Lucia-Corina căreia i-a reproşat că a întocmit informarea mai sus amintită.
Pe 21 octombrie 2008, aceeași angajată din Primărie care făcuse informarea cu neregulile în vară, a mai întocmit o informare în care îi aducea la cunoștință primarului Pendiuc aceleași nereguli grave sesizate cu câteva luni înainte. Și de această dată, Pendiuc a ignorat informarea. O decizie deloc OK, în condițiile în care cu prilejul ambelor informări din datele de 06.08.2008 şi 21.10.2008, Tudor Pendiuc fusese înştiinţat cu privire la faptul că au fost încălcate atât dispoziţiile din documentaţia de licitaţie cât şi dispoziţiile contractului de asociere în participaţiune.
Procurorii anticorupție spun clar cu referire la cele două informări de mai sus: „contractul de asociere în participaţiune trebuie reziliat din luna iulie 2008”.

Împrumutul la BERD pentru achiziționarea de autobuze ar fi fost mai ieftin decât leasingul

În toamna lui 2013, cum contractul de asociere în participațiune se apropia de final, iar la Publitrans nu se făcuse nicio investiție, societatea era într-o situație cât se poate de delicată și drept urmare trebuia găsite soluții pentru asigurarea în continuare a transportului în comun. La o întâlnire din octombrie 2013, Elena Berinde, pe atunci director economic la Publitrans, a venit cu câteva propuneri, făcând un studiu comparativ al costurilor unui împrumut pentru cumpărarea de autobuze în raport cu o finanțare leasing. Astfel, aceasta a apreciat că în cazul unei finanţări prin leasing costurile ar fi de 13,3%, în cazul unui împrumut BERD, costurile s-ar ridica la 7,5%.
Pe 17 decembrie 2013, Tudor Pendiuc a fost notificat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu privire la interdicția de asociere în participațiune ce exista atât la momentul încheierii contractului de asociere din 22.02.2008 şi cu atât mai mult la momentul prelungirii acestuia.
Deşi cunoştea aceste împrejurări, Pendiuc iniţiază un proiect de hotărâre privind contractul de asociere în participaţiune încheiat în 22.02.2008.
Pe 27 februarie 2014, înainte de ședința Consiliului Local, Tudor Pendiuc a prezentat o serie de argumente pentru a convinge mai mulți consilieri locali să voteze prelungirea contactului de asociere în participaţiune. Întrucât majoritatea consilierilor nu erau de acord cu prelungirea contractului de asociere în participaţiune, Pendiuc a schimbat ordinea de zi cu privire la acest punct în sensul că, a fost retras proiectul de hotărâre care viza prelungirea contractului de asociere în participaţiune și a fost adoptată o hotărâre prin care Publitrans trebuia să analizeze oportunitatea unui articol din legislația europeană privind serviciile publice de transport financiar şi rutier de călători.

Schimbul de terenuri dintre Primăria Piteşti şi consilierul local Mariean Neacşu – făcut fără evaluare

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA fac referire și la controversatul schimb de terenuri dintre Primăria Pitești și consilierul Mariean Neacșu, schimb aprobat – surpriză! – tocmai în ședința de Consiliu Local din 27 februarie 2014. „În cadrul acestei şedinţe, inculpatul Pendiuc Tudor a iniţiat proiectul de hotărâre privind avizarea unui schimb de terenuri. În acest sens, a fost adoptată hotărârea prin care se aviza un schimb de terenuri dintre municipalitatea Piteşti şi suspectul Mariean Neacșu, consilier în cadrul Consiliului Local al Municipiului Piteşti. Schimbul consta în faptul că, suspectul Mariean Neacșu preda municipiului Piteşti un teren în suprafaţă de 182 mp situat în municipiul Piteşti, la rândul său municipalitatea preda inculpatului un teren în suprafaţă de 160 mp situat tot în municipiul Piteşti.
Aşa cum rezultă chiar din procesul verbal de şedinţă din data de 27.02.2014, la data efectuării schimbului nu s-a făcut o evaluare a terenurilor.
Având în vedere că rezultă indicii rezonabile că inculpatul Pendiuc Tudor a iniţiat acest proiect de hotărâre în schimbul unui vot favorabil din partea suspectului Mariean Neacșu pentru validarea acordului formal şi prelungirea contractului de asociere în participaţiune, la data de 29.01.2015 faţă de inculpat a fost extinsă urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii dare de mită, iar faţă de suspect a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracțiunii de luare de mită”.
La doar o zi după ședința de Consiliu Local, Publitrans încheie cu CNCD-Girexim un acord formal înregistrat pe 28 februarie 2014. Potrivit acestui acord, părţile conveneau să efectueze transport public local de persoane prin curse regulate în Piteşti începând cu data de 01.03.2014, în conformitate cu prevederile cuprinse în contractul de asociere în participaţiune din 22.02.2008, pe o perioadă de maxim 2 ani.

Inculpat acum pentru favorizarea lui Pendiuc, Doru Petriea a fost în echipa DNA care a făcut percheziţii la vila fostului primar

Și, după cum se știe, 13 persoane sunt acum judecate în acest dosar. Printre aceștia se numără și Doru Petriea, fostul ofițer DNA, acuzat de faptul că i-a dat tatălui său Mihai Petriea informații din anchetă și i-a spus că urmau să se facă percheziții la domiciliul lui Pendiuc. La rândul său, Mihai Petriea a avertizat-o pe Elena-Carmen Lis, secretara lui Pendiuc, care l-a pus în gardă pe primar. Avertizarea a avut loc în seara de 5 noiembrie 2014, imediat după ce Tribunalul București a emis mandatul de percheziție, iar descinderea a avut loc pe 6 noiembrie. Ce nu se știe, e faptul că Doru Petriea a făcut parte din echipa de ofițeri DNA care pe 6 noiembrie 2014 a făcut percheziții la Primăria Pitești și la vila lui Pendiuc.

Care sunt bunurile lui Pendiuc pe care s-a pus sechestru

În rechizitoriul întocmit de către procurorii DNA se precizează și care sunt bunurile lui Tudor Pendiuc pe care s-a pus sechestru. Este vorba de patru terenuri din Pitești ce au însumat peste 2.000 de metri pătrați, vila aflată aproape de stadionul Nicolae Dobrin, un apartament, un garaj și o Dacie Logan.
Iată și bunurile fiicei sale, Emanuela Pendiuc, asupra cărora s-a pus sechestru: un apartament în București, un garaj, un loc de parcare, precum și un teren de peste 600 de mp din Snagov pe care se află două construcții.
DNA a mai pus printre altele sechestru și asupra unui număr de 474.783 de acțiuni în valoare de 747.783 lei, reprezentând 98,9132% din capitalul social al SC CNCD SA Piteşti, acțiuni deținute de către Constantin Scarlat.
Un ultim detaliu interesant: o parte dintre inculpați au fost puși să plătească și cheltuielile efectuate de DNA pe parcursul urmăririi penale, cheltuieli în cuantum de 200.000 lei. Cel mai mult au fost puși să plătească Tudor Pendiuc și Valentin Vișoiu, câte 50.000 lei fiecare.
Material realizat de Denis Grigorescu

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii