# Stenograme DNA în dosarul de corupţie al primarului Piteştiului # Carmen Lis a fost avertizată că urmează descinderi la domiciliul primarului de către Mihai Petriea, coleg în PSD cu Tudor Pendiuc și tatăl unui polițist judiciarist, Doru Alexandru Petriea, transferat de puțin timp la DNA București
Dosarul de corupție în care este reținut primarul Piteștiului a ajuns la faza stenogramelor cu interceptări telefonice. Procurorii anticorupție au motivat măsura menținerii în arest a edilului prin faptul că Pendiuc poate influența mersul anchetei dacă este lăsat în libertate, aducând ca argument faptul că a avut surse judiciare care l-au avertizat că urmează să i se facă percheziții acasă, în dimineața zilei de 6 noiembrie. Cea care a fost avertizată în legătură cu perchezițiile este fosta sa șefă de cabinet Carmen-Elena Lis, actual director de promovare al Primăriei Pitești, care a primit un sms de avertizare de la Mihai Petriea, membru PSD cu vechi ștate și tatăl ofițerului judiciarist Doru Alexandru Petriea, transferat de puțin timp de la IPJ Argeș la DNA – structura centrală. Dusă la audieri, la DNA București, Carmen Lis a recunoscut că Mihai Petriea este cel care i-a transmis prin SMS-uri că „este posibil să se efectueze percheziții la Primăria Municipiului Pitești în următoarele zile”, în legătură cu „problema legată de Publitrans”, discuţie pe care aceasta din urmă a comunicat-o telefonic și primarului Pendiuc.
O primă discuţie telefonică dintre primarul municipiului Piteşti şi cea care l-a avertizat despre percheziţiile DNA, fosta șefă de cabinet Carmen Lis, a fost interceptată cu o zi înainte de descinderi:
„Carmen Lis: Mi-a…, mi-a scris ăsta mesaj că încep…, cred că mâine…
Pendiuc: Aha. Da’ nu ştie şi c…, acolo la noi sau şi aici la mine?
Carmen Lis: A… am întrebat şi a zis ca nu ştie şi mi-a şi închis.
Pendiuc: Aha. Da. Da.
Carmen Lis: Nu ştie nimic. Nu, da’ mi-a trimis mesaj şi eu l-am sunat pe celălalt. De pe celălalt.
…………….
Carmen Lis: Are el vreun semnal.
Pendiuc: Are, are, că vede ce e p-acolo.
…………….
Carmen Lis: Bine, mai aveţi nevoie de ceva, de mine, ceva.
Pendiuc: Nu, nu, nu. Nu. Nu. Nu. Ha…
Carmen Lis: Bine, păi mâine vedem.
Pendiuc: Păi, vedem.
Carmen Lis: Şi de-o fi ceva… Ce, noi nu mai putem vorbi? Vă ia telefonu’?
Pendiuc: A, nu. E, nu… Nu, nu, nu. Nu. Nu. Nu. Nu”.
A doua convorbire telefonică a avut loc în dimineaţa zilei de 6 noiembrie, la ora 5:40, cu puțin înainte de începerea percheziţiilor:
„Carmen Lis: Aţi dormit vreun pic?
Pendiuc: Da, am dormit vreo trei-patru ore. Şi mă duc, că… Dacă or veni, să mă găsească bărbierit şi… Înţelegi?
Carmen Lis: Da”.
Carmen Lis și ofițerul judiciarist Doru Alexandru Petriea sunt urmăriți penal pentru favorizarea făptuitorului
Analizând conţinutul interceptărilor, instanța de fond, recte Tribunalul București, a dispus arestarea preventivă a edilului, constatând că rapiditatea cu care inculpatul Tudor Pendiuc a intrat în posesia acestei informaţii confidenţiale, pe care a obţinut-o de la un ofiţer de poliţie judiciară numit în cadrul DNA de doar câteva zile, „constituie o dovadă certă a influenţei pe care inculpatul o are asupra funcţionarilor, inclusiv a unor organe de aplicare a legii, aspect ce vine să confirme pericolul pentru ordinea publică, dar şi pentru desfăşurarea anchetei, în ipoteza în care ar fi lăsat în libertate”. Împotriva martorei Carmen Elena Lis şi a ofiţerului de poliţie judiciară Doru Alexandru Petriea, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului.
Una dintre probele cheie ale procurorilor, declarația dată de martorul cu identitate acoperită „Veritas”
Principala acuzație adusă primarului Pendiuc este că ar fi luat mită un milion de euro, din care 130 de mii de euro ar fi valoarea unui apartament situat în complexul rezidențial Quadra Place din București și trecut pe numele fiicei sale, Ema Pendiuc. Una din probele cheie ale procurorilor anticorupție este declarația dată de martorul cu identitate protejată „Veritas”. Acesta a infirmat că Ema Pendiuc ar fi primit cu împrumut suma de 98.000 de euro de la cetățeanul turc Inal Cagri. Împrumutul ar fi fost fictiv, iar Ema nu avea acești bani când „a cumpărat” apartamentul. Astfel, imobilul ar reprezenta mita dată de afaceriști pentru Pendiuc, spun procurorii DNA. În schimb, aceștia ar fi fost favorizați într-un contract privind asocierea cu Publitrans, compania de transport local a Piteștiului.
Denis Grigorescu
0 Comentarii