Web Analytics
scris marți, 04.03.2025

Pedepse cu închisoarea mai mari pentru șoferii drogați

Inițiatorii propunerii legislative care prevede că un șofer a comis o infracțiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanță psihoactivă organizează, marți, la Senat, dezbaterea publică intitulată „Droguri. Toleranță zero”.

Pedepse cu închisoarea mai mari pentru șoferii drogați

Citește și: ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post

„Mesajul proiectului inițiat este foarte clar: ‘Toleranță zero la droguri’. Totul pornește de la o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind stabilirea unor limite pentru a determina cazuistica condamnării în condițiile consumului de substanțe psihotrope și pentru a stabili dacă substanțele psihoactive afectează capacitatea de a conduce. În cadrul dezbaterii, vom analiza ce înseamnă să definim substanțele psihotrope și ce înseamnă consumul acestor substanțe. Pe lângă droguri, așa cum le numim noi, mai există și medicamente care conțin aceste substanțe și societatea civilă s-a alarmat că simplul consum de substanțe medicamentoase ar putea conduce la condamnarea celor care au condus sub influența lor”, a declarat, pe 21 februarie, pentru AGERPRES, președintele Comisiei de cultură din Senat, Cristian Niculescu-Țâgârlaș, unul dintre inițiatorii proiectului.

El a explicat că „orice medicament care conține astfel de substanțe are prevăzută în prospect interdicția de a conduce”.

Citește și: Trump a oprit ajutorul militar al SUA pentru Ucraina

„Iar dacă vorbim de Xanax, de medicamente care se eliberează doar cu prescripție medicală pentru persoane cu tulburări anxioase, stări depresive sau alte afecțiuni, în momentul eliberării rețetei, medicul atenționează pacientul că nu are voie să conducă. Din punct de vedere legal, nu există diferență dacă fumezi un joint sau iei Xanax și conduci. Efectul este imposibilitatea de a conduce în mod normal, cu toate elementele care determină reflexele și, drept urmare, pui în pericol viața și siguranța celorlalți care se află în trafic sau în zone de posibilă interferență cu autoturismul condus de către persoana aflată sub influența substanțelor psihotrope”, a adăugat Niculescu-Țâgârlaș.

Pe 30 ianuarie, la Senat, ca primă Cameră sesizată, a fost depusă o inițiativă legislativă care prevede că un șofer a comis o infracțiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanță psihoactivă. Propunerea legislativă de modificare a Codului penal a fost inițiată de mai mulți parlamentari, printre care se numără Alina Gorghiu, Robert Cazanciuc, Cristian Niculescu-Țâgârlaș și Daniel Fenechiu.

„Conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are în sânge droguri sau alte substanțe cu efecte psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, prevede propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

În prezent, Codul penal pedepsește conducerea unui vehicul sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. 

Citește și: A murit o fostă vicecampioană mondială la aruncarea suliței

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...