Web Analytics
scris sâmbătă, 22.03.2025

Pedeapsă redusă pentru juristul care a încercat mituirea comisarilor de la Protecția Consumatorilor Argeș

Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat definitiv în dosarul consilierului juridic al Administraţiei Judeţne a Finanţelor Publice Argeş, prins în flagrant, în toamna anului 2022. Acesta tocmai oferea unor comisari de la Protecţia Consumatorului două perechi de ochelari de firmă, respectiv Polaroid și Armani. Asta, pentru a-și salva de la o amendă de 10.000 lei, soția, patroana unei firme care deține aparate de cafea pe domeniul public, aparate găsite într-o stare groaznică de inspecții de la Protecția Consumatorilor.

Pedeapsă redusă pentru juristul care a încercat mituirea comisarilor de la Protecția Consumatorilor Argeș

Citește și Braconierii fac prăpăd în sudul judeţului! Au ogari antrenaţi, maşini de teren neînmatriculate şi camere de termoviziune

 După ce Tribunalul Arges l-a condamnat pe Cătălin Cosma la doi ani de închisoare cu suspendare şi 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş sau în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. Nemulţumit însă de verdict, consilierul de la Finanțe a atacat hotărârea de pe fond,  Curtea de Apel a dat, de curând , soluţia finală.

Astfel, judecătorii Curţii de Apel Piteşti au admis apelul lui Cătălin Cosma şi au redus pedeapsa dispusă în procesul pe fond, de la doi ani, la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi de la 80 de zile de muncă în folosul comunităţii, la 60 de zile.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...