Web Analytics

Pe 26 septembrie, un nou termen în dosarul Consultanţa

de | 7.09.2017 11:21 | Actualitate

11 DraghiciPe 26 septembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție va fi un nou termen în celebrul dosar Consultanța, cu nu mai puțin de 42 de oficiali din Argeș trimiși în judecată.
În noiembrie 2015, procurorii DNA Pitești i-au trimis în judecată pe fostul preşedinte al CJ Argeş Constantin Nicolescu, deputatul Mircea Drăghici, două reprezentante ale unei firme şi 38 de primari şi viceprimari de comune din Argeş, la data faptelor, în dosarul legat de atribuirea unor contracte de consultanţă.

Conform procurorilor DNA, „Infracţiunile săvârşite de inculpaţi au determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 944.110,92 lei, reprezentând paguba adusă celor 35 de unităţi administrativ – teritoriale comunale, Consiliului Judeţean Argeş şi Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş (instituţie care la data săvârşirii faptelor se afla în subordinea Consiliului Judeţean Argeş), sumă ce reprezintă totodată şi un folos material obţinut în mod necuvenit de SC European Project Consulting SRL Bucureşti”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii