În noaptea de 31 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţi Economice Argeş, împreună cu poliţişti din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, au acționat pentru verificarea respectării normelor de prevenire a infectării și
combatere a răspândirii coronavirusului, la şapte societăți comerciale cu obiect de activitate săli de jocuri de noroc, din Piteşti, fiind aplicate 9 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.500 de lei, conform Legii 55/2020.
Citește și România se așteaptă la o scumpire de 10% a produselor de bază, în următoarele luni
În urma verificărilor, în incinta unei săli de jocuri de noroc din strada Bibescu Vodă, au fost depistate patru persoane care nu dețineau certificat verde.
Cu privire la cele constatate, a fost înștiințat Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea luării măsurilor legale care se impun față de administratorul societății.
Reprezentanții societăților comerciale au fost instruiți cu privire la prevederile legale, îndeosebi referitor la obligația operatorului economic de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic.
0 Comentarii