Web Analytics
scris miercuri, 08.04.2026

Patronii lui Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk vin la Bucureşti la funeraliile lui Mircea Lucescu

În urmă cu puţin timp a ajuns pe Arena Naţionlă cortegiul funerar cu sicriul lui Mircea Lucescu. Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu, s-a aflat alături de cortegiu. De asemenea, şi nepoţii fostului mare antrenor. Cei care doresc să-i adaugă un ultim omagiu lui Mircea Lucescu sunt aşteptaţi la Arena Naţională de la ora 17:00, până la ora 21:00. Mâine dimineaţă, de la ora 10:00, până seară la ora 20:00, de asemenea.

Citește și: Turcia, omagiul suprem pentru Mircea Lucescu! Decizia luată de federația de la Istanbul

Momentul înmormântării va fi unul în cerc restrâns la care vor participa doar membrii familiei şi apropiaţii. Patronii lui Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk  şi-au anunţat prezenţa la Bucureşti.  Rinat Ahmetov și Igor Surkis vor sosi în România pentru a-și lua la revedere de la cel pe care l-au avut antrenor, dar și pentru a prezenta în mod personal condoleanțe familiei.

Il Luce a antrenat în Ucraina timp de 15 ani: 12 sezoane la Șahtior și 3 la Dinamo Kiev.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită