Web Analytics

Patronatul ANA Imep vrea 8 milioane de motoare, sindicatul cere salariu de 600 de euro

de | 16.02.2017 11:16 | Economie

12 ana imepOdată cu trecerea, în prima parte a anului trecut, sub patronajul japonezilor de la Nidec, fabrica de motoare electrice din Pitești a intrat, se poate spune, într-o nouă zodie a relațiilor sindicat-administrație.

„Suntem într-o permanentă discuție cu noua conducere, fiecare dintre părți având propriile cerințe și obiective. De exemplu, noi am obținut majorarea tichetelor de masă la noua valoare de 15 lei. Să nu vă gândiți că s-au bucurat prea mult, dar în vremea lui Diego Prada, ginerele lui Copos, am reușit să impunem o clauză în contract care prevede majorarea valorii tichetului de masă până la limita maximă prevăzută de lege, așa că n-au avut încotro.  De cealaltă parte, ei ne-au cerut o prognoză salarială pe patru ani. Le-am propus creșterea graduală de la 270 de euro, cât este acum salariul mediu net la noi, până la 600 de euro. Au luat foc, de parcă ei vin din lumea a treia de la salarii de 10 euro, nu din lumea dezvoltată cu salarii de mii de euro. Adică patronatul vrea o creștere a producției de la 950.000 de motoare, cât aveam când ne-au preluat, la 8 milioane de motoare în patru ani, de peste 8 ori, dar li se pare mult dublarea salariilor. Le-am solicitat să ne facă și dânșii o propunere de evoluție salarială pe patru ani dar n-am primit încă nici un răspuns”, ne-a declarat Florian Stănculescu, liderul Sindicatului Liber Independent „Solidaritatea”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii