Italia confirmă din nou reputația de țară a longevității. Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (Istat), numărul italienilor care au depășit pragul simbolic de 100 de ani a urcat la peste 23.500, dintre care aproximativ 2.000 au împlinit această vârstă chiar în 2025.

Comparativ cu anul 2009, când se înregistrau mai puțin de jumătate dintre acești centenari, cifra actuală reprezintă o dublare spectaculoasă.
În „liga centenarilor”, femeile conduc detașat: 82,6% dintre centenarii italieni sunt de sex feminin. De altfel, femeile domină și categoria rară a semi-supercentenarilor, respectiv persoane care au depășit 105 ani, Italia numărând 724 de astfel de cazuri.
Un exemplu impresionant este Lucia Laura Sangenito, o femeie din Campania care urmează să împlinească 115 ani. Ea este considerată cea mai vârstnică persoană din Italia și a treia din întreaga Europă.
Fenomenul longevității nu este specific doar Italiei. În întreaga Uniune Europeană, numărul celor care ating vârsta de 100 de ani crește rapid. Potrivit estimărilor Eurostat, până în 2050, în Europa ar putea trăi aproape 500.000 de centenari, comparativ cu aproximativ 96.000 în 2019.
Cele mai mari proporții de persoane care ating vârste centenare se regăsesc în Franța, Italia și Grecia, țări cu tradiții alimentare similare. În Marea Britanie, numărul celor care au trecut de 100 de ani s-a dublat în ultimii 20 de ani, ajungând în 2024 la 16.600 de persoane, potrivit datelor oficiale publicate în luna octombrie.
Specialiștii susțin că rețeta longevității italiene se bazează pe dieta mediteraneană – bogată în legume, fructe, pește, ulei de măsline și vin roșu – completată de un stil de viață relaxat, comunități puternice și o atitudine pozitivă față de viață.
De asemenea, sistemul public de sănătate din Italia, considerat printre cele mai performante din Europa, joacă un rol important în menținerea sănătății populației vârstnice.
În timp ce numărul centenarilor crește de la an la an, natalitatea se prăbușește. În 2024, Italia a înregistrat doar 370.000 de nașteri, un minim istoric. Fenomenul pune o presiune uriașă asupra sistemului de pensii și al serviciilor medicale, guvernul fiind nevoit să caute soluții pentru echilibrarea demografică.




0 Comentarii