În ediția de astăzi, profitând de o nouă președinție și o nouă guvernare, trebuia să încep a lansa în dezbaterea publică aspecte majore ale agriculturii nerezolvate, care ne-au condus să avem o balanță comercială a produselor agricole (au arătat-o lungile analize anteguvernanță) total nefavorabilă, ajungând să importăm 70-80% din consumul agroalimentar (inclusiv mere!), de pe alte meleaguri.
Am făcut-o cu ocazia fiecărei noi legislații și președinții, dar, din păcate, păgubosul politicianism s-a opus! Speranța mă obligă să o fac din nou, poate, cine știe?! Urma să încep cu necesara Strategie a agriculturii, atât de utilă, înlocuită însă de cei peste 14.500 de bugetari ai Ministerului Agriculturii, prin neimplicare, cu „teoria mersului de la sine”, cu rezultatele amintite. Politicile agrare, de esență, care trebuiau începute și rezolvate încă din tranziție m-ar fi obligat să aduc în discuție un nume, al unui personaj în prezent în suferință, ceea ce, creștinește, mă îndeamnă la „tăcere”, pentru care intercalez la evenimentele în desfășurare câteva reflecții ale unor înțelepți ai lumii, consemnate într-un „Gând” de penița dlui Mihai Vlase. Le socotesc însă general valabile în toate împrejurările vieții fiecăruia dintre noi; dar, mai ales, de mare nevoie în discursul majorității „comunicatorilor” și analiștilor de pe ecranele TV.
„Elocvența este arta, talentul de a vorbi frumos, de a emoționa, de a convinge. Eu aș spune că există și o elocvență a tăcerii, adică, într-o conversație, într-o discuție și, mai ales, când vorbești în public, să ai și un talent, o artă a tăcerii la timpul potrivit, după cum spune Solon (unul dintre cei șapte înțelepți ai lumii antice, om de stat atenian, 640–558 î.H.): Pune capăt discuțiilor prin tăcere, iar tăcerii prin sesizarea clipei prielnice. Iată câteva cugetări ale înțelepților francezi pe această temă: Adevărata elocință constă în a spune tot ceea ce trebuie și a nu spune decât numai ceea ce trebuie. (La Rochefoucaud, 1513-1680). Un orator și om politic francez, Royer Callard (1763–1845), într-o cugetare a sa are o comparație foarte nimerită și care m-a făcut să zâmbesc: Un orator care vorbește prea mult este ca o pendulă care bate la fiecare minut. În „Caracterele”, moralistul La Bruyere (1645–1696) are câteva maxime privind tăcerea și vorbirea în deșert: E trist când nu avem destulă minte să vorbim bine, nici destulă judecată ca să tăcem. Și: Există oameni care vorbesc cu o clipă înainte de a fi gândit. Și atunci, firește, scoatem pe buze sunete onomatopeice, ca ale necuvântătoarelor. Poate expresia mea, elocvența tăcerii, pare paradoxală, eu, însă, cred că e potrivită: într-adevăr, când vorbim, să știm să tăcem, firește, la timpul potrivit, altfel o vom sfârși ca în această cugetare a scriitorului Al. Dumas (tată): Oricât de bine ai vorbi, când vorbești prea mult, sfârșești prin a spune o prostie. Da, e o artă, e un talent să știi să vorbești, dar și să știi să taci; uneori, prin tăcere la timpul potrivit, exprimi chiar mai mult decât prin… vorbe!”
Dr. ing. Ilarie Isac
N.B. Sper ca, până la ediția viitoare, „chinurile facerii”unui nou guvern vor fi luat sfârșit, vom avea și un nou ministru al agriculturii, liber de a deconta culpa importului a 70-80% din consumul agroalimentar al românilor de pe pământuri străine și fără nicio constrângere de partid. De asemenea, că va începe cu începutul, tot amânat, rezolvarea politicilor agrare, a structurilor de proprietate și de exploatare a pământului. Constat cu îngrijorare că s-au strecurat deja pe ordinea de zi chiar a noului președinte Legea arendei și Legea comasării terenurilor (??) – care nu au nimic comun cu calea „capitalistă”, constituind mai degrabă încercări ale unor forțe reziduale ale trecutului de a-și menține unele privilegii, unele cu bază imorală, menite să marcheze sfârșitul dureros al clasei care ne-a ținut ca neam, țărănimea. Sper, de asemenea, însănătoșirea personajului, profund implicat în soarta țărănimii noastre, care mi-a impus creștineasca „tăcere” în actuala ediție.
Citește și Pastila de frumos. Ce aţi cercetat voi, 35 de ani?
Citește și Pastila de frumos. Un fermier pomicol dâmboviţean
0 Comentarii