Direcţia Generală de Paşapoarte a anunţat că, de la 1 ianuarie 2025, interacţiunea cetăţenilor cu structurile de paşapoarte se simplifică, astfel încât aceştia vor avea posibilitatea de a opta pentru livrarea paşaportului simplu electronic, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României.
Citește și: Unul dintre cei mai mari producători români de mobilă, preluat de chinezi
”În prezent, paşapoartele simple electronice sunt livrate doar la adresa de domiciliu a solicitanţilor, în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus). Însă, începând cu data de 1 ianuarie 2025, cetăţenii care vor solicita eliberarea unui paşaport simplu electronic vor avea posibilitatea de a opta, la momentul depunerii cererii, pentru livrarea acestuia, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României. Acest serviciu nu determină modificări ale costului paşaportului simplu electronic, contravaloarea acestuia rămânând neschimbată”, a transmis, marţi, MAI, într-un comunicat de presă.
Astfel, cetăţenii vor putea solicita livrarea paşaportului simplu electronic nu doar la adresa de domiciliu, ci la orice altă locaţie convenabilă aleasă. Costul pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani este de 258 lei, iar costul unui paşaport simplu electronic pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani este 234 lei.
Citește și: Curtea de Apel a respins cererea lui Călin Georgescu. Decizia nu e definitivă
0 Comentarii