Web Analytics
scris luni, 01.04.2024

Parlamentarii și-au luat liber de Paștele Catolic, indiferent de religie

Parlamentarii au decis să își ia liber luni, 1 aprilie,  fiind a doua zi a Paştelui catolic, chiar dacă nu toți sunt apartenenți ai aceste religii.

Parlamentarii și-au luat liber de Paștele Catolic, indiferent de religie

Citește și: Angajații de la Poșta Română protestează pe 1 aprilie

Marţi, Parlamentul se va reuni, de la ora 15,00, în şedinţă comună pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi 75 de ani de existenţă a NATO, după cum au decis Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Spre deosebire de alți ani, în 2024 există o distanță foarte mare între Paștele Catolic și Paștele Ortodox, astfel că şi zilele libere se vor acorda diferit. Anul acesta nu va mai fi o săptămână diferență între Paștele Ortodox și cel Catolic, ci mult mai mult. Paștele ortodox va fi sărbătorit pe data de 5 mai. Codul Muncii prevede acordarea a două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...