Web Analytics
scris sâmbătă, 28.12.2024

Părintele Ștefan Nuțescu de la schitul athonit „Lacu” a primit medaliile aniversare ale Eparhiei Argeșului

Părintele Ștefan Nuțescu de la schitul athonit „Lacu” a primit medaliile aniversare ale Eparhiei Argeșului

În a treia zi de Crăciun, obștea monahală de la schitul argeșean Sf. Neagoe Basarab din comuna Vlădești, a avut bucuria de a-l avea prezent pe arhiepiscopul Calinic Argeșeanul. Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul Sf. Neagoe Basarab, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.


În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a prezentat pe scurt viața primului martir al lui Bisericii primare,. Ierarhul a subliniat în mod deosebit jertfa părintelui ieroschimonah Ștefan Nuțescu de la schitul Lacu, care împreună cu noua obște formată la așezământul monahal de la Vlădești, a reușit într-un timp foarte scurt să ridice o parte din construcțiile care sunt prevăzute în acest amplu proiect.
Cu ocazia cinstirii ocrotitorului spiritual, părintele ieroschimonah Ștefan Nuțescu de la schitul atonit Lacu, a primit din partea Chiriarhului un set cu cele două medalii aniversare ale Eparhiei, precum și colecții din cărțile scrise de Calinic Argeșeanul.
Despre viața Sf. Arhidiacon Ștefan, cel prăznuit ieri, a vorbit și părintele ieroschimonah Ștefan Nuțescu, mărturisind că a devenit deja o tradiție să fie prezent la Vlădești în a treia zi de Crăciun.

Citeste și Revoluţia din ’89, de la mănăstirea Curtea de Argeş, văzută de Calinic: „Stareţul Chesarie mi-a cerut inventarul şi cheile, că ar veni armata să mă aresteze”


Schitul Sfântul Neagoe Vodă Basarab a fost înființat prin aprobarea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din 28 septembrie 2022. În ziua de 1 mai 2023 a fost sfințită piatra de temelie pentru noul așezământ monahal. Potrivit proiectului, acest măreț ansamblu urmează să fie construit în comuna argeșeană Vlădești, având călăuzirea părinților români de la Schitul Lacu din Sfântul Munte. Pentru început, cu ajutorul credincioșilor , într-o perioadă scurtă de doar șapte luni, a fost ridicat un paraclis care a fost pus sub ocrotirea Sfântului Neagoe Vodă Basarab. În prezent se află în desfășurare lucrările la biserica mare a schitului.
Sfântul voievod Neagoe Basarab, a fost ales drept ocrotitor spiritual al noului schit, el fiind unul dintre cei mai cunoscuți ctitori români din Athos.

Foto: Cristian Gheorghe

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită