Web Analytics
scris miercuri, 04.01.2023

„Părintele Simfoniei Lalelelor”, Ilarie Isac, a sărbătorit 90 de ani de viaţă

Marți, 3 ianuarie, „Părintele Simfoniei Lalelelor” a împlinit 90 de ani. O viață plină, din care o parte importantă, cea mai frumoasă, a pomiculturii românești, a înflorit prin munca și ideile celui care este și președintele Societății Naționale a Pomicultorilor din România. Și cum poți să sărbătorești altfel această zi aniversară, decât înconjurat de familie și de prieteni?! Au fost prezenți cei doi fii, nepoatele și nepoții din partea fraților, urmașii celor care apar în fotografia din 1935, cu familia Isac, de la Gorj, așezată la loc de cinste în albumul celui care este doctor în pomicultură.

„Părintele Simfoniei Lalelelor”, Ilarie Isac, a sărbătorit 90 de ani de viaţă

Au răspuns invitației la evenimentul meticulos organizat la hotel-restaurantul Argeșul directorii celor două instituții de cercetare, respectiv al Institutului de la Mărăcineni, Mihai Coman și cel al Institutului de Cercetare pentru Biotehnologii în Horticultură Ștefănești, Dorin Sumedrea. Au mai fost prezenți Mihai Iancu, coleg și prieten al sărbătoritului, precum și vicepreședintele Societății Naționale a Pomicultorilor din România, Gheorghe Voica.

Citește și Dr. ing. Ilarie Isac, despre regretatul Ioan Butnicu: ”A fost un animator al Fenomenului Simfonia Lalelelor”

Totodată, reprezentanții a trei publicații argeșene cu care dl Isac a colaborat de-a lungul timpului au fost prezenți: e vorba de Mihai Golescu și Traian Ulmeanu de la Argeșul, Cristian Neguț de la Curierul Zilei, respectiv Cristian Vasile și Gabriel Grigore de la Jurnalul de Argeș. Cât despre dorințe puse la ceas aniversar, sărbătoritul, tot cu gândul la Simfonie – pe care și-o dorește statuată ca un eveniment spiritual și cultural al Piteștiului și pentru care are încă planuri demne de luat în considerare și de pus în practică de către cei care îi diriguiesc acum destinele. Pentru că Simfonia Lalelelor este „Cartea de vizită a Piteștiului” sau… „Sărutul lui Dumnezeu pentru piteșteni”, așa cum îi place venerabilului senior al Pomicultorilor din România să spună. Și să scrie.

Citește și Gica Dobrin, Ilarie Isac și Robert Glință, invitați la deschiderea Simfoniei Lalelelor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...