Părintele Graţian Radu s-a născut la 12 iunie 1911, în comuna Şuici, pe valea Topologului în Argeş, din părinţii argeşeni – Nicolae R. Nicolae şi Gheorghiţa, născută Andreescu. Tatăl era din Şuici, mama venea din comuna Bărăşti. A rămas consemnat în istoria Bisericii românilor din exil sub numele Radu, deşi pe tatăl lui îl chema de două ori Nicolae, iar Graţian este numele primit la intrarea în monahism. Carte a învăţat la şcoala primară din localitatea natală. Mai târziu (1935-1940) a învăţat la seminarul monahal din mănăstirea Cernica, cu mare probabilitate, ca vieţuitor în acest aşezământ.
A fost hirotonit diacon în biserica mănăstirii Argeş
La 1 iunie 1932, Grațian Radu a îmbrăcat haina monahală, având metanie la mănăstirea Crasna, judeţul Gorj. La 6 ianuarie 1932, a intrat în cinul monahal, cu metania la mănăstirea Crasna-Gorj. La 15 august 1932, a fost hirotonit diacon în biserica mănăstirii Argeş, de către episcopul Nichita Duma. Între anii 1941-1944, a făcut parte din grupul românilor „oaspeţii Führerului” internaţi în lagărele de la Rostock şi Buchenwald. După sfârşitul războiului, părintele Grațian s-a stabilit în Franţa. Între anii 1949-1954, a urmat şi absolvit cursurile Seminarului Teologic protestant din Paris, mai apoi ale celor două Institute Teologice din Paris – St. Serges şi St. Denis, având ca profesori de Dogmatică ortodoxă pe Losky şi Kovalesky. S-a integrat în comunitatea română ortodoxă din Paris, fiind în bune relaţii cu mitropolitul Visarion Puiu. Cu binecuvântarea şi la recomandarea acestuia, a fost hirotonit preot (24 octombrie 1948) în Biserica Sf. Treime din München, de către Mitropolitul ortodox rus Serafim Ladde. În iunie 1954, mitropolitul Visarion l-a ridicat în treapta de protosinghel. Între anii 1948-1958, a funcţionat ca superior interim al Bisericii române Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Paris. În acelaşi timp slujea şi în alte parohii româneşti din Europa de Vest cum ar fi Germania şi Austria, care făceau parte din aşa numita Biserică de exil. În calitate de superior al bisericii din Paris, a participat la şedinţa Consiliului Eparhial din 23 iunie 1958, care l-a destituit pe Mitropolitul Visarion, deşi Consiliul Eparhial fusese desfiinţat de însuşi Mitropolitul Visarion, odată cu Episcopia Ortodoxă din Franţa, prin Decizia mitropolitană din 1 aprilie 1958. Pe ordinea de zi a şedinţei era prevăzută şi declaraţia sa de retragere de pe postul de superior al bisericii din Paris. Pentru că a participat la susnumitul Consiliu, Mitropolitul Visarion l-a sancţionat cu suspendarea, adică oprirea de a mai săvârşi Sfintele Taine. Veşnicele neînţelegeri din sânul comunităţii române din Paris l-au determinat, să se orienteze spre altă biserică, sub altă jurisdicţie.
A fost preot la cea mai veche biserică română ortodoxă de pe continentul american
În 1962 Grațian Radu a emigrat în America. Sub jurisdicţia P.S. Episcop Valerian Trifa a păstorit mai multe parohii (şase la număr) în Canada şi America, printre acestea fiind şi parohia din Regina – Canada, cu biserica Sfântul Nicolae (cea mai veche biserică română ortodoxă de pe continentul american) şi a colaborat la Solia, buletinul oficial al Episcopiei Ortodoxe Române din America. Pe lângă limba română mai vorbea şi alte graiuri: sârba, germana, franceza, engleza. Dumnezeu îl înzestrase cu multe talente, „se pricepea la toate celea”: croitorie (îndeosebi de veşminte preoţeşti), tehnica fotografiei, tâmplărie, instructor auto, lucru pentru care Mitropolitul Visarion îl numea în neconfundabilul grai bucovinean – „Ceasornicarul”. Părintele Grațian s-a săvârşit din această viaţă în ziua de 17 aprilie 1992, la vârsta de 80 ani şi a fost înmormântat în cimitirul St. Mary, Vatra Românească, Grass Lake, Michigan USA.
Era sever cu sine, dar şi cu ceilalţi, de la mic la mare, adesea devenind „iute la mânie”
Nu se ştie dacă părintele Graţian îl cunoscuse pe părintele Dumitru Popa încă din ţară, dar ştim, că în timpul „sejurului” în lagărele de la Rostock şi Buchenwald i-a legat o indestructibilă prietenie, care a dăinuit până la sfârşitul vieţii lor, părintele Graţian fiind sfetnicul de taină al Părintelui, în probleme de ordin pastoral şi canonic-bisericesc, îndeosebi cu privire la problemele legate de jurisdicţia canonică a Bisericii româneşti din Germania. Părintele Dumitru vorbea întotdeauna frumos de el. Era un călugăr erudit, conservativ, adesea îşi ieşea repede din smerenie, gata oricând să-şi exprime părerile deschis, fără a ţine seama de eventuale consecinţe. De pildă în vremea studiilor, a fost pentru profesorii de teologie de la St. Serges şi St. Denis, (majoritatea ruşi sau filoruşi), un foarte incomod student, din cauza exprimării deschise a părerilor personale, cu privire la anumite probleme de ordin canonic-bisericesc sau de tradiţie bisericească ortodoxă. Părintele Graţian era de părere că anumiţi sfinţi din calendarul ortodox rus, de pildă ţarul Vladimir şi ţarina Olga, „nu sunt sfinţi, ci domni şi doamne”. Profesorii se plângeau de el foarte adesea la Mitropolitul Visarion Puiu, rugându-l pe acesta, să-l îndemne pe Părintele Graţian la ascultare. Cum Părintele Graţian se dovedea a fi îndărătnic în virtutea ascultării, mai ales acolo unde se simţea apărat de rânduiala canonică a Bisericii, iar Mitropolitul ştiindu-i buni prieteni, apela la Părintele Popa rugându-l: „Spune-i, bre, şi Dumneata, ceasornicarului acela să-şi mai înfrâneze limba!”. Din corespondenţa cu părintele Dumitru Popa reiese, că şi acolo, în America, libertatea în a-şi exprima deschis opiniile a fost cauza multor dificultăţi cu enoriaşii şi nu mai puţin cu autoritatea bisericească. Era sever cu sine, dar şi cu ceilalţi, de la mic la mare, adesea devenind „iute la mânie”. Pentru copii, numele Părintele Graţian avea puteri magice. Cei care l-au cunoscut la Paris, pe atunci copii gata oricând la năzbâtii, îşi amintesc de avertismentul părinţilor: „Dacă nu sunteţi cuminţi, îl chemăm pe Părintele Graţian”, şi ca prin minune se aşternea liniştea.
(M.I.) Sursa: www.ortodoxia.de
