Atât cât îi permite programul, mereu grăbit, de navetă de la Piteşti, noul director medical al Spitalului Municipal Câmpulung, dr. Iuliana Alina Podea, începe să-şi intre în funcţie. Printre ultimele sale iniţiative directoriale a fost şi verificarea personală a documentaţiei de concurs a unui post de registrator medical. Chiar dacă dumneaei nu are vreo atribuţie sau obligaţie legală în acest sens, faptul că o privire competentă, de Piteşti, studiază un astfel de dosar nu e un lucru rău în principiu, mai ales că despre concursurile de la spital lumea răutăcioasă a Câmpulungului tot lansează diverse zvonuri aiurea.
Partea interesantă este că, după o zi de studiu individual aprofundat, directoarea Podea a început să vocifereze şi să bată din picior în faţa comisiei de concurs, solicitând să se scoată, musai şi pe loc, una dintre condiţiile de înscriere. Este vorba despre obligativitatea candidaţilor de a prezenta o diplomă de absolvire de cursuri de operare pe calculator. Condiţia, perfect legală, justificată şi regăsită la spitale din toată ţara, a fost dezavuată de către directoare doar pe motivul că asta este părerea ei. Părerea altora este că prin această solicitare s-ar fi eliberat calea pentru înscrierea unui anumit candidat sau a mai multora. Poate chiar din Piteştiul doctoriţei Podea – asta ca să ne dăm şi noi cu părerea!
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!
Bacău. Șase persoane au achiziţionat autoturisme de lux cu euro falşi. Ce a urmat după
Luni, 9 noiembrie 2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a transmis într-un comunicat de presă că șase persoane au […] Citește!
Milostenia, mărturie a credinței exprimate prin fapte în Parohia Frătici-Vârsești
Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în cadrul Parohiei Frătici-Vârșești, preotul paroh Constantin Ghețea, s-a implicat […] Citește!
Binoclu de vânătoare: cum alegi mărirea și obiectivul potrivit pentru teren
La vânătoare, fiecare detaliu contează. O mișcare discretă la marginea pădurii, silueta unui animal pe o creastă sau schimbarea luminii […] Citește!
Argeș.Trei incendii în ultimele zile din cauza coșurilor de fum necurățate
Potrivit ISU Argeș, în weekend-ul recent încheiat, pe 7 și 8 noiembrie 2026, pompierii argeșeni au fost solicitați de trei […] Citește!
Se întrerupe apa la Pitești. Zonele afectate
Începând de miercuri, 11 noiembrie 2026, de la ora 02:00 și până joi, 12 noiembrie, ora 02:00, Societatea Apă Canal […] Citește!
Traficul la Podul Viilor, dirijat și de Poliția Locală Pitești
Zona Podul Viilor din Pitești a fost și este una dintre cele mai importante ramificații rutiere ale municipiului, cu fluxuri […] Citește!
Argeș. Urși văzuți în Câmpulung, Lerești și alte zone ale județului. Au fost trimise mesaje RO-Alert
Luni, 9 noiembrie 2026, a fost semnalată prezența unui urs în municipiul Câmpulung, dar și în zonele din apropierea orașului, […] Citește!
A murit Florian Lungu, una dintre personalitățile jazzului românesc. Muzicianul avea 83 de ani
Muzicianul Florian Lungu a murit luni, 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani, potrivit Radio România Cultural. Cunoscut […] Citește!
Caz macabru în Caraș-Severin. Tânăr de 21 de ani, ucis de tatăl său vitreg. Mama victimei a ajuns la spital
În dimineața zilei de luni, 9 noiembrie 2026, un tânăr de 21 de ani din orașul Oțelu Roșu a murit, […] Citește!
Trei persoane rănite în urma unui accident rutier în Piatra-Neamț
Luni, 9 noiembrie 2026, un accident rutier s-a produs pe DN2 E85, în localitatea Săbăoani, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii […] Citește!
Argeș. Expoziția de artă „Clipa de pace”, la Muzeul Golești
Miercuri, 11 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, are loc vernisajul expoziției „Clipa de pace” a pictorului Ion Mieiță, în […] Citește!
Invitație la teatru în Mioveni. „Prostia omenească”, la Centrul Cultural
Marți, 10 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, are loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni spectacolul „Prostia […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii