Oficialii Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi continuă ancheta achiziției de către Primăria Bucureștiului condusă de independentul Nicușor Dan la șase luni după anunțarea demarării acesteia. Au preluat și dosarul deschis anul trecut de DNA pe aceeași achiziție.
Oficialii Parchetului European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi continuă și adâncesc investigația celei mai mari achiziție făcută de Primăria Municipiului București sub conducerea primarului independent Nicușor Dan.
Citește și: CCR: Impozitarea progresivă a pensiilor speciale și a celor militare, neconstituțională
“Este încă o investigație în derulare și nu avem nimic nou de împărtășit în această etapă, pentru a nu pune în pericol procedurile în derulare și rezultatul acestora”, a declarat Paula Telo Alves, purtătorul de cuvânt al European Public Prosecutor’s Office (Oficiul Procurorului Public European).
Jurnaliștii au adresat Biroului Procurorului Public European o serie de întrebări legate de stadiul anchetei demarate de către această instituție asupra achiziției celor 100 de tramvaie în valoare totală de 860 milioane de lei din fonduri europene.
Acesta este de departe cel mai mare contract de achiziție publică din fonduri europene anchetat de către procurorii europeni în România și unul dintre cele mai mari la nivel european. Contractul a fost câștigat de către un consorțiu româno-chinez, Astra Vagoane Arad – CRRC Sinfang Qingdao.
0 Comentarii