Web Analytics
scris miercuri, 12.03.2025

Parcarea lui Dinamo, mai scumpă decât la Euro 2024

Dinamo va juca în această stagiune în play-off, pentru prima dată după o pauză de 8 ani. După ce au fost puse în vânzare abonamentele pentru cele 5 meciuri de pe teren propriu, acum, oficialii din Ștefan cel Mare au lansat abonamente și pentru mașini, punând la dispoziție locuri de parcare contra-cost.

Parcarea lui Dinamo, mai scumpă decât la Euro 2024

Pentru cele 5 partide din play-off, Dinamo se mută de pe stadionul „Arcul de Triumf” pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării, iar suporterii își pot achiziționa abonamente de parking pentru meciurile de pe teren propriu.

Anunțul a fost făcut de gruparea dinamovistă pe rețelele de socializare, iar prețul este absolut uluitor: 1.500 lei pentru 5 meciuri, ceea ce înseamnă 300 lei pentru fiecare meci.

Prețul extrem de mare al unui loc de parcare pentru un meci de pe teren propriu i-a revoltat pe fanii echipei, care au avut reacții pe măsură în secțiunea de comentarii. Redăm mai jos o parte dintre cele mai interesante comentarii, potrivit gsp.ro:

  • „Mai ieftină e amenda dacă parchezi pe linia de tramvai”.
  • „Nu înțeleg, îl cumpărăm, rămâne al nostru?”.
  • „O fi greșit adminul, poate 150 lei”.
  • „Vă las Loganu’ meu din 2007 la schimb?”.
  • „Și dacă nu îl cumpărăm și doar parcăm pe el 2 ore, cât costă?”.
  • „Dacă dovedesc că mașina e mai ieftină decât locul de parcare, primesc măcar 50% reducere?”

În vară, la Campionatul European din Germania, cea mai scumpă parcare a fost de 40 de euro, aproximativ 200 de lei, cu 100 de lei mai puțin decât la un meci al lui Dinamo în play-off. Acest tarif era la meciurile de pe Allianz Arena, în parcarea interioară a stadionului, din care ieșeai în apropierea complexului.

În rest, la turneul final din vară, prețurile la parcare oscilau între 10 și 25 de euro, de meci, în funcție de stadion.

Interesant este că în zona Arenei Naționale, nu puțini sunt fanii care își parchează mașinile în parcarea de la Mega Mall, care este în apropiere și care este deschisă non-stop. Acolo, primele două ore sunt gratuite, în timp ce următoarele ore se plătesc, cu 3 lei/oră, respectiv 10 lei/oră, după primele 4 ore.

Citește și: Reghecampf, băgat în ședință!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Argeșeni ajutați de Guvern

Executivul României a acordat ultimele ajutoare financiare pentru familii și persoane singure aflate în situații deosebite în campania electorală...