Papa Leon al XIV-lea și-a început, duminică, oficial pontificatul, în cadrul unei Liturghii în aer liber oficiate în Piața Sfântul Petru din Vatican. Zeci de mii de credincioși au asistat la ceremonia de instalare a celui de-al 267-lea Suveran Pontif al Bisericii Catolice. Mulțimea a scandat „Viva il Papa” și „Papa Leone”, numele său în italiană, în timp ce papamobilul decapotabil a străbătut piața.
Citește și: Încă un tren a deraiat la Constanța
În vârstă de 69 de ani, născut la Chicago, dar cu cetățenie peruană și o lungă activitate misionară în Peru, papa Leon este revendicat deopotrivă de Statele Unite și Peru ca fiind primul papă originar din aceste țări, relatează Reuters.
Cardinalul american Robert Prevost, nume relativ necunoscut pe scena internațională și devenit cardinal abia în urmă cu doi ani, a fost ales papă pe 8 mai, după un conclav care a durat mai puțin de 24 de ore.
0 Comentarii