Web Analytics

Osemintele lui Carol al II-lea, mutate în necropola regală, în ciuda opoziţiei lui Paul Lambrino

de | 7.03.2019 13:00 | Actualitate

#  ”Ar fi nedrept ca osemintele unui rege al României să nu stea alături, la loc de cinste, de cele ale altor regi și să rămână într-o capelă izolată”, declară, pentru Jurnalul de Argeș, Vasile Bănescu (foto), purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

Aflat într-o capelă din curtea Mănăstirii Curtea de Argeș, sicriul cu osemintele regelui Carol al II-lea va fi mutat în noua Necropolă Regală pe 9 martie. Sicriul lui Carol al II-lea va fi așezat lângă mormintele regelui Mihai și al reginei Ana. Săptămâna trecută, Paul Lambrino, nepotul regelui Carol al II-lea, recunoscut din 2012 de statul român, dar nu și de Casa Regală a României, a contestat decizia mutării osemintelor, conform unei notificări trimise către Patriarhia Română. Paul Lambrino a cerut Patriarhiei să anuleze avizul de deshumare a rămășițelor pământești ale bunicului său, motivând că nu a fost consultat sub nicio formă în ceea ce privește deshumarea și mutarea osemintelor bunicului său.

Jurnalul de Argeș a luat legătura cu Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pentru a ne spune care este situația legat de reînhumarea regelui Carol al II-lea.
”Reînhumarea osemintelor regelui Carol al II-lea în noua Necropolă Regală, construită inclusiv la dorința regelui Mihai I, este absolut firească. Ar fi în primul rând nedrept ca osemintele unui rege al României să nu stea alături, la loc de cinste, de cele ale altor regi și să rămână într-o capelă izolată, unde au fost așezate strict provizoriu în anul 2003, neexistând atunci o altă posibilitate.
În al doilea rând, din rațiuni practice, vechea biserică a mănăstirii Curtea de Argeş, inclusiv capela respectivă, intră într-un amplu proces de restaurare, care va necesita lucrări speciale și inclusiv restricționarea accesului public în acea capelă.
Pe data de 9 martie osemintele regelui Carol al II-lea vor fi, așadar, așezate în Necropola Regală, unde sunt înmormântați regele Mihai I (fiul său) și regina Ana”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Sicriul lui Carol al II-lea a fost adus în țară la Curtea de Argeș în 2003, odată cu osemintele Elenei Lupescu, direct din Capela Regilor Portugaliei aflată în Mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona, acolo unde fostul monarh fusese înhumat în 1953.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole