În ultimul secol, urme şi mărturii ale locuirii umane pe teritoriul Piteştilor au fost descoperite şi datate, începând din epoca paleolitică. Zona geografică a fost populată şi în epocile următoare (neolitic, epoca bronzului, epoca fierului; un castru roman, probabil ridicat cu prilejul războaielor de la începutul sec. II d. Hr.). Civilizaţia bizantină a influenţat şi ea zona Piteştilor în prima parte a perioadei medievale. Atestarea documentară a Piteştilor se datorează domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418) care la 20 mai 1388 dăruia, printr-un hrisov, mânăstirii Cozia o „moară în hotarul Piteştilor”.
Pe durata domniei lui Neagoe Basarab, Piteştii sunt capitală vremelnică a Ţării Româneşti
Piteştii au fost datorită aşezării geografice o localitate importantă din punct de vedere comercial. În 1461, documente oficiale atestă „Calea Giurgiului”, parte a drumului care făcea legătura cu oraşele Giurgiu, Piteşti, Câmpulug-Muscel, Braşov. Negustorii piteşteni făceau comerţ cu oraşele Braşov şi Sibiu şi mai multe acte păstrează numele acestora şi activităţile lor comerciale. În 1507, sunt atestate viile domneşti ale Piteştilor, iar în 1510/1511, Piteştii sunt numiţi oraş într-un document domnesc.
Pe durata domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521), Piteştii sunt capitală vremelnică a Ţării Româneşti. Acte domneşti sunt scrise în această perioadă „în noile curţi din oraşul Piteşti”, „în minunatul foişor al Piteştilor”, „în minunatul scaun în Piteşti”. Referiri similare sunt făcute şi în anii următori, în secolul al XVI-lea, timp în care oraşul se dezvoltă ca târg şi este martor al luptelor pentru domnie, fiind inclusiv ocupat de trupe turceşti. Piteştii încep să apară şi în hărţile epocii: în 1546, în harta lui Giacomo Castaldi numită „Carta dei Paesi Danubiani”, editată la Veneţia, apare cu numele de Pitiesd; iar în 1550, în harta lui Georg Reicherstorffer, este trecut ca Pitesi Coenobium. În a doua parte a secolului al XVI-lea, logofătul piteştean Norocea se implică activ în viaţa politică a ţărilor române pentru a sprijini apoi pe domnitorul Mihai Viteazul.
La jumătatea secolului al XVII-lea, în 1656, domnitorul muntean, Constantin Şerban, porunceşte ridicarea bisericii domneşti cu hramul „Sfântul Gheorghe”. În 1657, oraşul este vizitat de Patriarhul Antiohiei, Macarie al III-lea şi de fiul acestuia, arhidiaconul Paul de Alep. Spre finalul secolului, oraşul este din nou martor al luptelor pentru putere dintre statele vecine ţărilor române.
Piteştii devin parte a obiceiurilor diplomatice ale ţării începând cu domnia lui Constantin Brâncoveanu
Piteştii devin parte a obiceiurilor diplomatice ale ţării, începând cu domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Prin urmare, marii demnitari care vizitau ţara, urmau să fie întâmpinaţi la Piteşti, în drumul lor spre Bucureşti. Domnitorul român locuieşte în unele perioade ale anului în Piteşti. În 1714, oraşul primeşte vizita neoficială a regelui sudez Carol al XII-lea (1697-1718) care este găzduit la cula boierilor Budişteanu. În 1716, oraşul este jefuit de armatele austriece, iar între 1737-1738, la Piteşti, au loc două lupte armate între turci şi austrieci. În 1772, turcii devastează oraşul, în timp ce două decenii mai târziu, în 1791, în urma luptelor de aici dintre turci şi austrieci moare austriacul Franz Iosef Sulzer, cel care ne-a lăsat importante mărturii scrise despre istoria şi economia ţărilor române. Începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, documentele menţionează primii dascăli ai Piteştilor. În 1802, oraşul este în drumul turcilor lui Pasvantoglu, iar în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, Piteştii sunt rând pe rând ocupaţi de cele două armate. Dezastrele sociale ale oraşului, în afara distrugerilor provocate de războaie, sunt completate de perioadele de foamete, de cutremure şi incendii, precum şi de epidemiile de ciumă. Avem mărturii care traversează secolele de istorie ale Piteştilor, în privinţa acestor evenimente excepţionale. Potrivit tradiţiei, actuala localitate Ciumeşti ar fi fost zona în care au fost înmormântaţi ciumaţii din oraş şi din împrejurimi. Primele însemnări de ciumă sunt legate de perioada 1771-1774, şi mai apoi de anii 1795 şi 1796. Din 1796, ni se păstrează şi câteva măsuri luate pentru diminuarea focarelor: ispravnicii din Argeş primesc poruncă domnească să înfiinţeze patrule formate din pârcălab, preot şi doi locuitori care să verifice starea de sănătate din fiecare locuinţă şi pe cei care prezintă semne ale bolii să îi izoleze trei zile la marginea aşezării.
Mărturii despre Piteşti ale călătorilor străini
O serie de călători străini au trecut şi prin oraşul Piteşti. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, aceste vizite sunt datorate faptului că Piteştii erau staţie de poştă şi sediu al isprăvniciei. La începutul secolului al XIX-lea, englezul Edward Daniel Clarke poposeşte pentru câteva zile în judeţul Argeş, vizitând şi capitala acestuia, Piteşti. Pentru Auguste de Lagarde, oraşul era în 1813 un orăşel frumos, aşezat la poalele unui munte. Aflat în trecere prin Ţara Românească, în anul 1816, Ludwig von Sturmer s-a oprit pentru câteva ceasuri şi în oraşul Piteşti. Informaţiile primite din partea lui von Sturmer atestă obiceiul existent începând cu secolul al XIX-lea de a avea mici cafenele în staţiile de poştă. Călătorul străin este uimit şi fascinat, în aceeaşi măsură, de cromatica pieţei din Piteşti. Englezul Robert Walsh petrece şi el câteva zile în oraș, în anul 1824. Cafeaua caldă pe care o bea Walsh înainte de scurta sa odihnă certifică faptul că în Piteşti se generalizase consumul de cafea. La sfârşitul anului 1834, Adrien Louis Cochelet, numit consul general al Franței în principatele dunărene, aflat în drum spre București, petrece o noapte și în orașul Pitești despre care își notează și câteva păreri. Consulul francez este găzduit de Dincă Brătianu, ispravnic în acele timpuri, a cărui ţinută şi curtoazie îl impresionează. Piteştii sunt centru şi martor al revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, precum şi al revoluţiei române de la 1848. Boierii Brătieni şi Goleşti sunt implicaţi activ în politica românească a secolului al XIX-lea. Începând cu 1833, la Şcoala Naţională din Piteşti, predă Nicolae Simonide, cel care acceptă ca în 1841 o trupă de francezi să susţină o serie de spectacole în localul şcolii. În 1842, cunoscutul revoluţionar şi om politic român, C.A. Rosetti este numit şeful poliţiei oraşului. Domnitorul Gheorghe Bibescu vizitează oraşul în mai multe rânduri, pe durata domniei sale. Anul 1848, dincolo de evenimentele politice, atestă pentru Piteşti şi trupa de teatru a lui Constantin Halepliu, iar în 1852 pe cea a lui Ştefan Vlădescu. Tot în 1852 avem menţionată librăria lui Costache Tonculescu. Locuitorii Piteştilor participă cu interes la evenimentele politice şi diplomatice ale perioadei 1856-1859, primindu-l cu entuziasm şi căldură pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza care vizitează oraşul după Unirea din 24 ianuarie 1859, în data de 17 aprilie.
M.I.
