Web Analytics
scris miercuri, 04.03.2026

Organizaţiile studenţeşti solicită noului ministru al Educaţiei o întrevedere pentru discutarea problemelor din învăţământ

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a înaintat, miercuri, Ministerului Educaţiei şi Cercetării o adresă prin care solicită o întâlnire cu noul ministru, pentru a discuta despre principalele probleme din învăţământul superior. Potrivit studenţilor, discuţiile solicitate ar viza finanţarea învăţământului superior, fondul de burse şi protecţie socială şi facilităţi pentru studenţi la transportul feroviar şi local.

„Subiectele pe care le propunem în cadrul discuţiei sunt următoarele: finanţarea învăţământului superior, fondul de burse şi protecţie socială, facilităţile pentru studenţi la transportul feroviar şi local şi situaţia implementării mai multor acte normative, inclusiv la nivel universitar, precum şi stadiul în care se află diversele platforme lansate”, se arată în comunicat, preluat de News.ro.

ANOSR reaminteşte că impactul măsurilor de austeritate asupra drepturilor studenţilor „a avut loc încă de la 1 ianuarie 2025, odată cu punerea în aplicare a O.U.G. nr. 156/2024, moment în care transportul studenţilor a fost limitat”.

Citește și Peste 350 de profesori din învăţământul preuniversitar au demisionat în ultimele patru luni ale anului trecut

„ANOSR a demonstrat prin analizarea costurilor subvenţiilor acordate pentru transportul feroviar al studenţilor că limitarea reducerii de 90% la transportul feroviar intern a generat o economie nesemnificativă, de mai puţin de 0,0021% din buget, dar un impact social grav în rândul studenţilor, fiindu-le împiedicată mobilitatea şi accesul la oportunităţi educaţionale esenţiale”, precizează comunicatul citat.
 
De asemenea, cea de-a doua serie de măsuri care au afectat atât studenţii, cât şi sistemul de învăţământ a avut loc odată cu adoptarea Legii nr. 141/2025, care a inclus modificarea bazei de calcul a costului standard alocat universităţilor per student bugetat pentru fondul de burse şi protecţie socială de la salariul minim brut pe economie la cel net, precum şi restrângerea perioadei de acordare a burselor exclusiv pe durata activităţii didactice, fondul de burse fiind diminuat cu aproximativ 52%, echivalentul a aproximativ 44.000 de burse sociale. 

Cheltuielile esenţiale ale unui student ajunge la 2.027,99 lei, mult peste bursa socială minimă oferită de stat, de doar 925 lei

„ANOSR a lansat în 12 ianuarie 2026 studiul „Coşul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?”, care relevă că minimul lunar necesar pentru cheltuielile esenţiale ale unui student ajunge la 2.027,99 lei, mult peste bursa socială minimă oferită de stat, de doar 925 lei”, se mai arată în comunicat.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) va continua demersurile pentru restabilirea echilibrului în sistemul de învăţământ superior, în vederea respectării misiunii de a contribui la un mediu universitar accesibil şi echitabil pentru toţi tinerii din România, solicitând Guvernului României şi membrilor Parlamentului României alocarea unui buget adecvat Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru anul 2026.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită