Web Analytics

Organigrama lui Lasconi, din nou ciobită în instanță

de | 11.08.2021 15:01 | Actualitate, Politica si Administratie

După ce trei consilieri locali PSD au obținut în primă instanță anularea parțială a hotărârii de reorganizare a Primăriei Câmpulung, pe partea de Poliție Locală, într-un alt caz s-a dispus suspendarea efectelor modificării.

Schimbarea inițiată de primarul Elena Lasconi și acceptată de Consiliul Local în ianuarie 2021 prevedea, printre altele, desființarea Compartimentului Protecție Civilă și Situații de Urgență, cu consecința mutării unuia dintre cele două posturi în cadrul altei structuri și cu desființarea celuilalt. Reorganizarea a devenit efectivă la începutul lunii mai, dar persoana angajată pe postul desființat a contestat măsura.

Citește și Despre cum le promite Lasconi cozonac unora care își permit doar pâine

Procesul declanșat de Marcel Pârșan, fost referent de specialitate la Primărie, se află în procedură prealabilă la Tribunalul Argeș. Însă, până la intrarea pe fond, o acțiune accesorie cauzei a fost acceptată de instanța de judecată. La începutul acestei săptămâni, Tribunalul a decis suspendarea efectelor hotărârii de reorganizare a Primăriei, în ceea ce privește desființarea Compartimentului de Protecție Civilă, dar și suspendarea deciziei primarului Câmpulungului de desfacere a contractului de muncă al referentului Marcel Pârșan.

În acțiunea pe fond, Pârșan solicită atât reîncadrarea pe post, cât și plata salariilor cuvenite de la momentul încetării raporturilor de muncă până la eventuala reangajare.

Cătălin I. Butoiu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii