Web Analytics

Omul de afaceri Dan Petrescu a murit într-un accident aviatic

de | 3.10.2021 20:26 | Actualitate, Politica si Administratie

Un avion privat înmatriculat în țara noastră și pilotat de miliardarul Dan Petrescu s-a prăbușit în apropierea aeroportului Linate din Milano.
Avionul, un Pilatus PC12 înmatriculat YR-PDV, a decolat de la aeroportul Linate din Milano cu destinația Olbia, însă după un tur de aeroport s-ar fi prăbușit într-o zonă rezidențială de la sud-est de Milano și în imediata apropiere a aeroportului Linate și a unei stații de metrou, informează site-ul boardingpass.ro. La acest moment nu este clar ce a determinat prăbușirea avionului. Până la această oră, autoritățile române nu au emis nicio reacție cu privire la accidentul aviatic.

CITEȘTE ȘI: Astăzi încep extragerile pentru Loteria de Vaccinare

Miliardarul român conducea avionul monomotor cu elice, iar la bordul acestuia se aflau încă cinci persoane, printre care soția și fiul acestuia. Aceștia călătoreau spre Olbia, Sardinia, acolo unde aveau erau așteptați de mama milionarului, la casa pe care o dețineau în localitate.
Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, a adus rețeaua Metro în România și avea mai multe afaceri în domeniul imobiliar. Alături de Ion Țiriac, Petrescu a organizat numeroase competiții de tenis în Germania. (A.N)

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii