Web Analytics

Oltchim a prelungit termenul de depunere a ofertelor angajante pentru Divizia Petrochimică Bradu

de | 15.11.2018 12:59 | Economie

Administratorii judiciari ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au prelungit termenul de depunere a ofertelor angajante pentru pachetele de active nefuncţionale de la 31 octombrie până la 21 noiembrie, după ce în vară patru companii s-au arătat interesate de aceste active.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar. Pachetele de active rămase nevândute în urma primului proces de vânzare sunt: pachetul 8 (Divizia Petrochimică Bradu), pachetul 9 (Instalaţia Anhidridă Ftalică), parţial Pachetul 7 (Instalaţia PVC II). Până la termenul limită din 31 iulie 2018, patru firme au depus oferte indicative pentru aceste pachete, respectiv Aiotec (Germania), Nimir Chemicals Pakistan Ltd (Pakistan), Vynova Holding (Luxemburg) şi Mata Chemicals (Pakistan). Acestea aveau termen până la 31 octombrie să depună ofertele finale. Anterior, Adunarea creditorilor Oltchim a aprobat, la finele lunii februarie, oferta şi contractul de vânzare a Diviziei Materiale de Construcţii Ramplast, încheiat cu Dynamic Selling Group, valoarea tranzacţiei fiind de 2,6 milioane euro, fără TVA.
În luna decembrie a anului trecut Chimcomplex Borzeşti, companie a omului de afaceri Ştefan Vuza, a preluat activele din cinci pachete şi unul parţial, pentru 582 milioane de lei (127 de milioane de euro). Reamintim că până la 31 octombrie pentru Divizia Petrochimică Bradu (Petrochimia Arpechim) își manifestaseră interesul Aiotec (Germania) și Vynova Holding (Luxemburg).
Florin Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii