Web Analytics
scris marți, 10.09.2024

Olimpicii de nivel național cu locurile II, III și mențiune nu se mai pot înscrie la facultate în 2025 fără admitere

Elevii care luni, 9 septembrie, au început ultimul an de liceu și care vor să aplice la facultate în 2025 nu mai pot fi admiși fără concurs pe baza premiilor obținute la etapele naționale ale olimpiadelor școlare decât dacă au premiul I, potrivit ordinului de ministru al Educației cu regulile generale de admitere, relatează Edupedu.ro.

Olimpicii de nivel național cu locurile II, III și mențiune nu se mai pot înscrie la facultate în 2025 fără admitere

Schimbarea față de anul trecut este prevăzută în ordinul de ministru 3693/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în învățământul superior în ciclurile de studii universitare de scurtă durată, de licență, de master și de doctorat, care se aplică pentru admiterea la facultate în anul universitar 2025-2026. Ministerul Educației nu a anunțat public măsura pentru elevii care vor absolvi liceul începând cu 2025.

Citește și: Sondaj: Majoritatea părinților sunt de acord cu măsura predării telefoanelor la școală

Precedenta metodologie din anul 2022 prevedea ca și absolvenții de liceu cu locul II, locul III și mențiune sau medaliile echivalente, obținute la olimpiadele școlare naționale – etapele pe țară, pe parcursul liceului, să se înscrie fără concurs de admitere la studii de licență. Mai mult, și metodologia din anul 2016 prevedea aceleași condiții de admitere pentru olimpici.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...