Octav Pârvulescu, „papa Octav” cum i se spunea, pentru că oficia poezia neofiților precum un papă miruiește credincioșii, s-a născut la 4 octombrie 1931, la Pitești, oraș în care a și decedat prematur, la 7 ianuarie 1989.
Nu a avut studii înalte, ajungând ziarist la „Oltul” în Slatina. Aici s-a lansat ca autor de reportaje, iar mai apoi ca poet. În 1965, dintr-o regretabilă eroare, fiind și o fire extrem de boemă (i-a căzut o țigară printre colecțiile de ziare), dă foc redacției! A fost iertat, penal sau civil, dar a fost dat afară.
Reușește, cu greu, să se angajeze la Centrul Creației Populare Argeș. Aici pune în scenă diverse scenarii poetice care-i aparțineau și care-I trădau sensibilitatea și lirismul.
S-a spus despre el că a fost marele poet fără cărți. Totuși, în 1979, Centrul Creației Populare îi publică volumul „Oameni pentru toate anotimpurile”. Aceste scenarii au fost montate scenic chiar de autorul său, cu diferite colective artistice de amatori din Pitești și din județ.
S-a detașat la Cenaclul „Liviu Rebreanu” din Pitești, unde conducea multe ședințe. Orice tânăr poet care pășea în cenaclu trecea pe la Octav Pârvulescu. Toți primeau același sfat: „Citește tot, de la Homer încoace. Și neapărat toate revistele literare”. De altfel, el însuși, în fiecare dimineață când mergea la ceainăria de la „Fortuna”, era veșnic cu un teanc de reviste sub braț.
Postum i-a apărut volumul „Rugă târzie”, publicat de Gh. Ion Păun, Constantin Stancu, Constantin Cârstoiu și Sergiu Nicolaescu. Fără ecoul scontat…
Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (118)
Citește și Semnal editorial. „Alfabetul inimii”, de Dan Drăgoi
0 Comentarii