Potrivit  dispoziţiilor art. 252 din Codul Civil,  „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.”

Încălcarea acestor  drepturi atrage  răspunderea delictuală în condiţiile art.  1349  din Codul Civil, „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Dauna morală a fost definită în doctrina dreptului și în jurisprudență ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane constau în proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane și se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general.
Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin Decizia nr. 2 din data de 17 ianuarie 2017 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă, că prejudiciile de ordin moral reprezintă consecințe dăunătoare cu un conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.
Un criteriu fundamental, consacrat de doctrină și jurisprudență, în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea despăgubirilor implică și o doză de aproximare, însă judecătorul  trebuie să găsească echilibrul între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate,  fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.
Orice incident  ce a provocat  o stare de indignare, nu  da dreptul la plata unor despăgubiri, atât timp cât nu sunt afectate valori personale importante, nu sunt cauzate suferinţe deosebite, ce nu se justifică în mod rezonabil, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la angajarea răspunderii pentru prejudiciul moral doar în baza afirmaţiilor celui interesat.
Astfel, nu orice prejudiciu dă dreptul la o compensaţie bănească, ci numai cel de o anumită gravitate, în condiţiile concrete ale faptului prejudiciabil.
Prin Decizia  din data de 27  Iunie 2017, dată în Cauza GHIULFER PREDESCU vs. ROMANIA,  Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că România i-a încălcat dreptul la liberă exprimare jurnalistei Feri Predescu, din Constanța, condamnată în 2007 de o instanță din România pentru că a criticat un primar într-o emisiune televizată.
Prin această decizie se reamintește autorităților române, inclusiv instanțelor de judecată, că limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni și funcționari publici și că nu trebuie să sancționeze opinii cu bază factuală serioasă la adresa acestora, fără o justificare extrem de solidă.
Dr. în drept Floriniţa Ciorăscu