Poate că am mai spus-o: am o metodă sigură contra stresului, pe care o aplic când prea-plinul vieţii de gazetar dă pe-afară, ca să spun aşa. Stau de vorbă cu doi oameni. Pasionaţi, ca şi mine, de acelaşi lucru: cartea.
Unul dintre ei, nea Gigi Codescu, vinde cărţi, ca nimeni altul, la un chioşc de lângă complexul comercial „Trivale”. „Ia uite ce am adus! Nu are nimeni pe aici aşa ceva! Am vândut deja trei şi mai am două, puse de-o parte pentru cineva” – îmi explică nea Gigi dintr-o suflare, iar apoi începe să-mi facă un scurt rezumat al interesantei sale achiziţii. Celălalt e domnul Octavian Mihail Sachelarie. La el, în biroul de manager al Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”, am intrat uneori doar să-mi trag sufletul, iar alteori – să înţeleg „mai altfel” anumite lucruri. Era ca la terapie. „Stai jos aici” – parcă-l aud. Şi, uşor-uşor, raţionamentele sale de sociolog îmi curăţau mintea de zgură, mă limpezeau.
Fără să-mi dau seama, despre aceşti doi oameni am scris, iată, la timpuri diferite. Nu, n-am folosit cu intenţie „trecutul” în cazul d-lui Sachelarie. Subconştientul e de vină. Am trecut pe la el joia trecută, în penultima sa zi în funcţia de manager; da, deşi activitatea sa a fost remarcabilă, în ecuaţia asta a funcţiilor intră şi altele, spuse ori nespuse: vârsta, sănătatea etc. Îşi făcuse curăţenie în birou, îşi strânsese lucrurile, cărţile de pe rafturi şi, din când în când, iscălea nişte hârtii ce i se puneau în faţă.
Citește și Octavian Sachelarie pleacă de la conducerea Bibliotecii Judeţene Argeş
Deşi nu lăsa să se vadă, l-am simţit afectat. Cum, Doamne, să nu fie?! Aşa că, de data asta, am încercat să fiu eu „terapeutul”, întrebându-l ce a făcut în ultimii… 43 de ani. Atât a lucrat dl Sachelarie la Bibliotecă! De la 1 august 1979, când a ajuns aici pe un post de muncitor necalificat, până la 20 noiembrie 2022. Peste patru decenii înseamnă o istorie întreagă, cu transformări uriaşe, cu sediu nou, dar şi cu oameni deosebiţi: printre ei, Spiridon Voinescu, regretatul său înaintaş, George Rizescu (filolog, expert în „steno”, germanist; nicio legătură cu politicianul), Radu Alexandru (clasificare, catalogare), Miron Cordun (poet; se ocupa cu achiziţia de carte pentru bibliotecile din judeţ), Teodor Mavrodin (autor, Monografia Bibliotcii Judeţene) etc.
Trag linie şi adun cât se poate de sintetic. Vasăzică, sub conducerea d-lui Sachelarie, Palatul Cărţii din Piteşti a ajuns în primele cinci biblioteci publice din ţară ca organizare, logistică şi programe. Iar cele două festivaluri anuale de carte din municipiu sunt creaţia sa. De rezolvat râmâne biblioteca digitală, proiect dificil atâta timp cât în România nu sunt reglementate nici drepturile de autor, nici cele de proprietate intelectuală. Dar cea mai gravă e subfinanţarea! Pentru a promova cunoaşterea – fiindcă asta e menirea unei biblioteci! – trebuie să investeşti enorm, câteva miliarde de euro anual, cum fac unele ţări civilizate, dar în niciun caz România. „Nu poţi avea o economie creativă şi performantă cu nişte oameni necultivaţi şi needucaţi” – spune dl Sachelarie. Adevărat!
Citește și „Templul viselor”, de Octavian Mihail Sachelarie, a fost lansat la Râmnicu-Vâlcea
Mi-am luat rămas bun. Fata lui venise să-l ducă la un control medical. Ce mai aveam să-i spun drept mulţumire îi transmit aici. Sunt, de fapt, cuvintele lui Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române: „A schimba în mai bine România nu este, la prima vedere, o mare filozofie. Înseamnă să ne facem datoria acolo unde suntem chemaţi; să facem nu totul, ci numai ceea ce trebuie şi ceea ce ne permite specialitatea noastră; să îndeplinim opere sociale; să avem sentimentul comunităţii şi al solidarităţii etc. (…) Să fim drepţi şi cinstiţi, dar mai ales buni, generoşi, cu spiritul senin şi frumos”.
0 Comentarii