A venit în redacție ușor emoționat. Era un bărbat fin, ușor trecut de 70, poate de 80 de ani, am gândit atunci. Ne-a rugat să îi publicăm un anunț. Am privit foile îngălbenite rupte dintr-un caiețel și apoi am citit textul scris ordonat. Am zâmbit atunci și zâmbesc și acum…. Acel zâmbet duios, trezit de nostalgia unor vremuri care nu mai sunt și de oamenii lor, care, iată, ne arată cum au trăit, cum au iubit, așa cum numai în romane mai citești.
Domnul pe care l-am cunoscut în urmă cu două zile ne-a căutat din dorința de a-i face o surpriză soției, alături de care se află de 60 de ani. Pentru soții Vâlcu, anul acesta este un an jubiliar pentru că vor sărbători „nunta de ametist”. Iar lunile mai și iunie reprezintă un șir frumos de sărbători care încep cu onomastica doamnei Elena, pe 21 mai, de Sfinţii Constantin şi Elena, apoi, aniversarea dumneaei, pe 9 iunie. Ziua domnului Gigi-semnatarul rândurilor de mai jos (care, apropo, ne-a mărturisit că a atins venerabila vârstă de 90 de ani), va fi pe 20 iunie, iar aniversarea căsătoriei soților Vâlcu, pe 28 august 2025.
„La mulți și buni ani, viață fericită, nimeni inima să nu ți-o rănească !”
„Anul 2025 este pentru noi un an jubiliar deosebit, marcat de evenimente și zile vibrante, plăcute, binevenite și binecuvântate de Dumnezeu, așteptate cu multă nerăbdare, începând cu ziua ta onomastică din luna mai, urmată de zilele noastre de naștere din luna iunie, când tu împlinești o vârstă venerabilă de octogenară, iar eu ating un record al vârstei omenești și al senectuții, cel de „nonagenar”, culminând cu ziua de 22 august, când noi doi vom aniversa 60 de ani de căsătorie și de viață împreună, așa numita nuntă de ametist, simbolizată de această piatră prețioasă, care semnifică armonie, echilibru și încredere reciprocă deplină în familie. Pentru toate aceste evenimente însemnate, dar, în mod special, pentru cei 60 de ani de de căsătorie, un mare vis împlinit și mult așteptat, ești îndreptățită să primești toate urările de bine, fericire, sănătate și viață lungă, din partea mea și să îți declar că te iubesc, te prețuiesc, te ador la infinit în fiecare zi și pentru totdeauna, din tot sufletul meu și inima mea, să îți mulțumesc din nou că ai ales să fiu soțul tău și să formăm un cuplu unit.
Cu multă răbdare și înțelepciune și cu ajutorul bunului Dumnezeu, cred că noi doi am reușit și am obținut un record binemeritat în acest mariaj.
La mulți și buni ani, viață fericită, nimeni inima să nu ți-o rănească !
Al tău soț, Gigi”


Secretul unei iubiri de 60 de ani
Am încercat să aflu de la domnul Gigi secretul unei iubiri de 60 de ani. Iată ce ne-a spus: „Dânsa face 83 și eu fac 90. Ne-am cunoscut la Tușnad, după ce eu am terminat ASE-ul, în 1964, și am cerut un bilet la Asociația Studenților, pentru că până atunci am lucrat în fiecare vacanță, timp de 5 ani. La Tușnad ne-am întâlnit. Acolo erau mai mulți studenți. Ea făcea, la Galați, Institutul Pedagogic de trei ani. Am mers împreună la Casa de Cultură la dans, am rămas în relație. După un an de zile, ea era în ultimul an, ne-am căsătorit. Ca să fie repartizată, trebuia să vină la Pitești. S-a întâmplat în 1965. Eu m-am angajat la ICRM Pitești – Întreprinderea de comerț cu ridicata pentru produse metalochimice – care a trecut prin mai multe transformări, a fost privatizată, intitulată acum Grosmetchim, de unde am ieșit la pensie în 2000”. Domnul Gigi Vâlcu a fost economist, șef de secție, director comercial și director coordonator.
Secretul unei iubiri de 60 de ani? „Să fie înțelegere, să ai multă răbdare, cei doi să fie mereu alături. Soția mi-a fost tot timpul alături și m-a încurajat atunci când am trecut prin momente grele, pentru că și atunci erau perioade stresante, transformări, modificări…”, spune distinsul domn.
Doamna Elena a lucrat în învățământ și a predat biologia în mai multe unități școlare printre care la Pitești, la școala nr. 15, actuala „Mihai Eminescu” și la Școala nr. 4, de unde a ieșit la pensie. Are multe generații de elevi care au reușit în viață. Acum este o doamnă minionă, îmbrăcată elegant și mereu coafată, iar soțul ne-a mărturisit că a avut mereu o pasiune pentru modă. Dovadă că acum, având mai mult timp, își creează singură ținutele. Scrisoarea va fi una dintre surprizele pentru doamna Elena, înainte de aniversările care se vor ține lanț. Să le dea Domnul sănătate și ani mulți împreună, asta le dorim și noi, cei de la Jurnalul de Argeș!
Citește și Noaptea Muzeelor în Argeş, o manifestare cu multe atracţii pentru public
Citește și 30-31 mai. Zboruri cu parapanta şi paradă moto la Festivalul Archangels de la Topoloveni
Citește și În preziua turului doi al prezidenţialelor va fi Noaptea Muzeelor cu alegeri la Câmpulung
0 Comentarii