Web Analytics
scris duminică, 12.05.2024

O polițistă a salvat viața unui bărbat care amenința că se sinucide

 În ziua de 7 mai a fost sesizată, prin apel la 112, intenția unui bărbat de 34 de ani de a se sinucide.

O polițistă a salvat viața unui bărbat care amenința că se sinucide

„Pe 7 mai, la ora 10.16, Serviciul 112 a fost sesizat că un bărbat de 34 de ani, fără domiciliu legal în Icuşeşti, vrea să se sinucidă.  Acesta ameninţa că va merge într-o pădure din apropierea localităţii rurale menţionate.

Contactul telefonic iniţial a avut loc la ora 11.43, în timpul căruia bărbatul a relatat că a încercat să-şi pună capăt zilelor prin spânzurare, dar cureaua cu care s-a legat a cedat“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Citește și Tânăr mort într-un groaznic accident la Davidești

Loredana Axinte, agent principal de poliţie, a menținut permanent contactul telefonic, timp în care l-a determinat pe bărbat să dezvăluie locul unde se afla, o zonă împădurită, greu accesibilă.

În momentul în care polițiștii au ajuns la locul în care se afla bărbatul, acesta le-a spus că își dorește să se întoarcă la familie și copii, în Satu Mare. 

Astfel, Loredana Axinte a reușit, prin empatie și profesionalism, să-l convingă pe bărbat să renunțe la gândul de a-și pune capăt zilelor și să aștepte ajutor.

„Este important să subliniem că, în final, o viaţă a fost salvată. În spatele acestei intervenţii a stat agent principal de poliţie Loredana Axinte.

„Nu este singura intervenţie de acest gen a colegei noastre şi, cu siguranţă, nici ultima“, au mai precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Regretul lui Lionel Messi

Superstarul echipei Inter Miami, Lionel Messi, şi-a exprimat regretul pentru că nu s-a dedicat mai...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită