A trecut mai mult de un an de la demolarea halei Pieței centrale din Câmpulung, iar noua construcție se lasă așteptată, în pofida promisiunilor care anunțau finalizarea acesteia chiar în 2025. Lucrările sunt deocamdată la nivelul genunchiului broaștei, intervenind mereu complicații în derularea acestora.
Iar asta în condițiile în care obiectivul a fost preluat de către Compania Națională de Investiții, nu se ocupă Primăria Câmpulung de acesta. Pentru reluarea activității de șantier, în mijloc de lună mai s-a făcut o vizită în teren, protagoniști fiind reprezentanți ai CNI, ai constructorului și ai administrației locale. Și a urmat o altă serie de promisiuni care indică termenul de maxim trei săptămâni pentru reluarea lucrărilor.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Blocaje la Kaufland Câmpulung
Citește și Taxa de gloabă, nemajorată la Câmpulung
0 Comentarii