Web Analytics
scris joi, 09.01.2025

O nouă minivacanță de 3 zile în ianuarie

La sfârşitul lunii ianuarie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de trei zile, ca urmare a faptului că pe 24 ianuarie (vineri) se sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor, care va fi zi liberă legală. 

O nouă minivacanță de 3 zile în ianuarie

Citește și: Cea mai călduroasă noapte de 7 ianuarie. 15 grade în miezul nopții, la Sibiu

Iată care sunt zilele libere care urmează în 2025: 24 ianuarie (vineri – Ziua Unirii Principatelor); 18 aprilie (vineri) – Vinerea Mare; 20 – 21 aprilie (duminică şi luni) – Paştele; 1 mai (joi – Ziua Muncii); 8 – 9 iunie (duminică şi luni) – Rusalii; 15 august (vineri – Sfânta Maria); 30 noiembrie (duminică – Sfântul Andrei); 1 decembrie (luni – Ziua Naţională a României); 25 şi 26 decembrie (joi şi vineri – prima şi a doua zi de Crăciun).

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii. Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază, relatează Mediafax.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Citește și: Un avocat dă în judecată statul român și CCR pentru faptul că Iohannis a rămas în continuare la Cotroceni

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită