O fetiță de doar trei ani, din municipiul Pașcani, județul Iași, a murit marți într-un spital local, în urma unei posibile infecții meningococice. Cazul, de o gravitate extremă, a declanșat anchete paralele din partea Direcției de Sănătate Publică Iași și a Poliției Județene.
Potrivit informațiilor oficiale, copilul a prezentat simptome alarmante în cursul serii de luni, când a făcut febră. Starea ei s-a deteriorat rapid până dimineață, motiv pentru care mama a dus-o de urgență la Spitalul Municipal din Pașcani.
Citește și: Lansarea Programului Rabla 2025 a fost suspendată
La internare, medicii au constatat prezența unei erupții cutanate extinse, semn posibil al unei infecții cu meningococ – bacteria responsabilă pentru forme severe de meningită. Fetița a fost transferată imediat la secția de Terapie Intensivă, însă evoluția bolii a fost fulgerătoare: a suferit trei stopuri cardio-respiratorii. Deși cadrele medicale au reușit să o resusciteze de două ori, al treilea stop i-a fost fatal.
Conducerea unității medicale a notificat Direcția de Sănătate Publică, iar autoritățile sanitare au declanșat o anchetă epidemiologică. Se fac verificări pentru identificarea persoanelor care au intrat în contact cu fetița, în vederea administrării preventive a tratamentului specific.
„Se desfășoară anchete epidemiologice pentru depistarea contacților și evaluarea riscului de transmitere. În paralel, se aplică măsuri de profilaxie conform procedurilor în vigoare”, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iași.
Pe plan juridic, Poliția Județeană Iași a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. O autopsie medico-legală a fost dispusă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.
Citește și: Parlamentul European propune un program de “salvare” a proiectelor din PNRR
0 Comentarii