O fetiță de doar trei ani din Constanța a devenit cel mai tânăr consumator de droguri din România, după ce a ingerat accidental un jeleu cu cannabis. Incidentul, care a avut loc în urmă cu două luni, a pus în pericol viața copilului și a declanșat o anchetă amplă. Cazul este considerat fără precedent în țară.
Pe 29 iunie, în jurul orei 22:00, mama fetiței a ajuns disperată la Spitalul Județean de Urgență Constanța, cu copilul ei într-o stare critică. Fetița, care nu avea probleme de sănătate anterioare, prezenta simptome similare epilepsiei, lucru care i-a alarmat pe medici. Mama a relatat că fetița a devenit agitată și a început să aibă crize de râs după ce au participat la inaugurarea unui salon de cosmetică, unde consumase mai multe dulciuri, inclusiv un jeleu.
Deși testul antidrog rapid efectuat la spital a fost inițial negativ, medicii i-au prelevat probe de sânge și urină și au alertat imediat poliția. La eveniment au participat români, olandezi, o femeie din Africa de Sud și un român stabilit în Statele Unite. După câteva zile de monitorizare, suspiciunile s-au concentrat asupra românului din SUA. Poliția a descoperit că acesta distribuise jeleuri cu THC, droguri care nu sunt autorizate în România.
Un colaborator al poliției a reușit să obțină patru jeleuri de la bărbatul suspect, la scurt timp după internarea fetiței. În urma analizelor, s-a confirmat prezența tetrahidrocanabinolului (THC) în corpul copilului, substanță care i-a provocat grave tulburări de sănătate, inclusiv somnolență, slăbiciune musculară și tahicardie.
Citește și: Decizie în cazul lui Vlad Pascu. Șoferul drogat va rămâne în arest preventiv încă 60 de zile
0 Comentarii