Web Analytics
scris vineri, 18.08.2017

O femeie din comuna Arefu s-a autoincendiat

UPDATE: Femeia este în stare gravă.  De la Spitalul Curtea de Argeș, femeia a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, de unde, cel mai probabil, va fi transferată la București.

 

O femeie de 49 de ani din comuna Arefu a încercat, în această dimineață, să-și pună capăt zilelor.

Femeia a mers într-o grădină, și-a turnat pe haine o substanță inflamabilă și și-a dat foc.

Potrivit soțului, femeia ar fi avut probleme medicale. În urma depistării unei tumori pe creier, suferise o intervenție chirurgicală. Medicii îi averizaseră familia că ar putea avea, ulterior, tulburări de comportament.

„În această dimineață, familia nu a mai găsit-o acasă. Soțul a mers să o caute. A găsit-o în grădina unei rude, unde s-a autoincendiat”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, agentul de poliție Andreea Însurățelu, purtătorul de cuvânt al inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Ulterior, probabil din cauza durerilor, s-a aruncat într-un lac, pe malul căruia a și fost găsită.
„Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Curtea De Argeș, cu arsuri pe 80% din corp”, a mai precizat, pentru Jurnal de Argeș, agentul de poliție Andreea Însurățelu.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...