Polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Henri Coandă au depistat o femeie care încerca să călătorească în Italia împreună cu trei minori, folosind procuri notariale falsificate, motiv pentru care i s-a interzis ieșirea din țară și a fost deschis un dosar penal.
Citește și: Încă un tren a deraiat la Constanța
„În data de 16 mai 2025, în jurul orei 19:00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă București au identificat, în zona terminalului Schengen, o femeie în vârstă de 25 de ani, care intenționa să se deplaseze în Italia – Torino, însoțită de trei minori, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani”, informează Poliția de Frontieră într-un comunicat remis sâmbătă,
În urma verificărilor, s-a stabilit că femeia este mama biologică a doi dintre copii, iar cel de-al treilea este nepotul acesteia. Pentru a justifica dreptul de a călători în afara țării împreună cu minorii, femeia a prezentat două procuri notariale, semnate aparent de părintele care nu o însoțea.
Având în vedere existența unor suspiciuni privind autenticitatea documentelor, polițiștii de frontieră au procedat la verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că procurile notariale prezentate erau falsificate. Persoana în cauză a declarat că ar fi primit documentele de la tatăl unuia dintre copii și că nu ar fi avut cunoștință despre caracterul fals al acestora.
Ca urmare a celor constatate, nu s-a permis ieșirea din țară a celor patru persoane, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
0 Comentarii