O fată de doar 13 ani, din București, este suspectată că și-ar fi ucis mama, după ce femeia a dispărut fără urmă. Potrivit unor surse judiciare, alerta a fost dată de un nepot al femeii, care nu mai reușea să o contacteze de câteva zile.
Citește și: Accident cu motocicletă. Tânăr de 17 ani transportat la spital
Bărbatul a mers la locuință și ar fi găsit-o acolo pe fata de 13 ani, împreună cu câțiva prieteni, „făcând curățenie”. Comportamentul lor i s-a părut suspect, așa că a decis să sune imediat la 112.
La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției Capitalei și specialiști criminaliști, care au împrejmuit zona și au început cercetările. Potrivit acelorași surse, există suspiciunea că mama fetei ar fi decedat, însă trupul acesteia nu a fost încă descoperit.
0 Comentarii