Web Analytics

O Dacie Sandero va concura în premieră la Campionatul Mondial de Raliuri

de | 16.01.2020 13:12 | Economie

Săptămâna viitoare, pe 22 ianuarie, va începe una dintre cele mai prestigioase curse automobilistice din lume: Raliul Monte-Carlo. Și, după cum scriu jurnaliștii francezi de la site-ul confidential-renault.fr, marca Dacia își va face prima apariție la un eveniment din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri. Iar asta grație unei inițiative private a echipei ASM Motorsport. Această echipă va folosi o Sandero R4 modificată. Mașina, ce va utiliza un kit dezvoltat de către compania Oreca, în conformitate cu reglementările competiției, are un motor de 1,6 l Turbo, 263 cai-putere și 1230 kilograme. Mașina va fi condusă de pilotul italian Ermanno Dionisio, acompaniat de către copilotul Fabio Grimaldi. Ermanno Dionisio are 60 de ani și este unul dintre cei mai bătrâni piloți aflați încă în activitate, prima sa participare la un raliu fiind în 1978. În afară de Dacia Sandero, grupul Renault va mai avea două mașini la a 88-a ediție a Raliului Monte-Carlo: o Clio R3 și un model RS R3T.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii