Cântăreața de muzică populară Rodica Grigore s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani, pe patul de spital, lăsând în urmă un gol imens în sufletul fanilor și al apropiaților. Artista fusese internată recent, iar decesul său vine ca o lovitură neașteptată pentru industria muzicală românească.

Soțul artistei a fost cel care a anunțat vestea dureroasă, mărturisind că îi este extrem de greu să accepte pierderea partenerei sale de viață și rugând publicul să se roage pentru ea.
Citește și: Sexy-coafeza care l-a însoțit pe Grindeanu în cursele Nordis, responsabilă de criza apei din Prahova
Valerian Grigore a transmis că cei care vor să își ia rămas bun de la artistă o pot face la Biserica Teiul Doamnei Ghika din București. Slujba de înmormântare va avea loc pe data 04.12.2025, joi, ora 12, iar înhumarea va avea loc în satul Ghermănești din comuna Snagov.
„Dragii mei, iubiților! Soția mea Rada, S-A ÎNĂLȚAT LA CERURI, A TRECUT IN VESNICIE, ÎN ETERNITATE. DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ ! Este a doua oară când folosesc acest mijloc de comunicare în viață. Îmi este foarte greu, sunt doborât de durere, să trimit acest mesaj. Ea era cea care vă aducea vești despre activitatea noastră profesională. Vă mulțumesc din suflet, tuturor celor care ați ales să fiți alături de noi in cele mai grele clipe, am impletit rugaciunile împreună, ați trimis gânduri bune și frumoase pentru ea. Vă mulțumesc tuturor celor care ați iubit-o , de altfel și ea era un munte, un ocean, un abis de iubire care îl revarsa celor din jur.
Vă rog, in continuare să ne rugăm pentru ea, dar acum îl rugăm pe Bunul Dumnezeu, să îi deschidă porțile cele cerești, și să o primească în împărăția Sa. Nădăjduiesc că prin suferința prin care a trecut , Dumnezeu o va primi , acolo unde se odihnesc drepții care au bine plăcut Lui din veac. Pentru cei care doresc să își ia rămas bun, pot să o facă la Biserica Teiul Doamnei Ghika din București. Slujba de înmormântare va avea loc pe data 04, 12 2025 , joi, ora 12, iar înhumarea va fi în satul Ghermănești din comuna Snagov.”, a transmis Valerian Grigore.
Citește și: A murit Adrian Pleșca, solistul și fondatorul trupelor Partizan și Timpuri Noi




0 Comentarii