Web Analytics

O bacterie luată din spital a grăbit sfârșitul dr Silvia Bilous

de | 13.08.2021 08:31 | Actualitate, Dezvăluiri

Doctorița Silvia Bilous va fi înmormântată azi, vineri 13 august, la ora 13.00, la biserica de la Schitul Florica din Ștefănești.  Cunoscutul dermatolog, care fusese diagnosticată în urmă cu trei ani cu o tumoră la colon și care suferise mai multe intervenții chirurgicale, iubea mult Ștefăneștiul și mănăstirea Brătienilor. Ea avea 55 de ani și a decedat duminică în Franța, la o clinică din Strasbourg, de acolo de unde apropiații i-au repatriat trupul neînsuflețit pe cale rutieră. Din surse apropiate familiei am aflat că o bacterie luată din spitalele românești a fost cea care i-a grăbit sfârșitul. După ce i-a fost depistată afecțiunea la colon, doctorița Silvia Bilous s-ar fi tratat și operat în Franța și tumora părea ținută sub control.  Însă ulterior, la controalele de rutină din spitalele românești, ar fi contactat o păcătoasă de bacterie. Apoi, eforturile medicale s-au  concentrat pe anihilarea acestei bacterii fără eliminarea căreia nu se putea continua eficient tratamentul principal. În urmă cu trei săptămâni, ea a revenit în Franța, la profesorul care îi stabilizase boala înainte să contacteze bacteria, a suferit o nouă intervenție chirurgicală, însă s-a dovedit a fi prea târziu. Trist, foarte trist. Dumnezeu să o odihnească fiindcă a fost iubită și apreciată de foarte mulți oameni! ( G.G)

Articol scris de Gabriel Grigore

Distribuie!

0 Comentarii