O comunitate medicală întreagă este în stare de șoc după moartea fulgerătoare a Danielei Ciucă, o asistentă în vârstă de 58 de ani. Femeia s-a stins sub privirile neputincioase ale colegilor săi, chiar în spitalul unde lucra de ani de zile, la scurt timp după ce terminase o gardă solicitantă.

Unitatea medicală din Vaslui este acum scena unei anchete interne și de poliție. Daniela Ciucă lucra în cadrul Blocului Operator, deservind sălile de intervenții de obstetrică-ginecologie, un departament cunoscut pentru nivelul ridicat de stres și urgențe medicale.
Tragedia a început duminică dimineața. După ce a lucrat toată noaptea în schimbul trei, asistenta a părăsit spitalul la ora 07:00, îndreptându-se spre casă. Oboseala acumulată părea a fi singura problemă, însă, odată ajunsă în fața locuinței, organismul femeii a cedat.
Daniela Ciucă s-a prăbușit subit pe stradă. Un trecător care a asistat la scenă a sunat imediat la numărul unic de urgență 112. La fața locului a fost trimisă o ambulanță de tip B2.
Citește și: Trei femei reținute pentru o înșelăciune cu ritualuri magice
„Pacienta a fost găsită conștientă și coerentă. A fost preluată și transportată de urgență înapoi la spitalul din Vaslui pentru investigații,” a declarat Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.
Ajunisă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), asistenta a fost preluată de colegii săi. Timp de aproximativ patru ore, medicii au efectuat investigații și i-au administrat tratament de stabilizare. Starea ei părea să se fi ameliorat, iar în jurul prânzului, asistenta se pregătea să fie externată și să plece, în sfârșit, spre casă.
În timp ce se afla încă în incinta spitalului, tragedia a lovit pentru a doua oară. Daniela Ciucă a leșinat din nou, de data aceasta mult mai grav. În ciuda faptului că se afla deja într-o unitate medicală, înconjurată de echipamente și medici specialiști care au început imediat manevrele de resuscitare, inima femeii nu a mai bătut.
Moartea Danielei Ciucă ridică numeroase întrebări cu privire la presiunea la care sunt supuse cadrele medicale și riscurile turelor de noapte. Autoritățile au deschis un dosar pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.



0 Comentarii