Web Analytics

„Numai unul slab de minte sau un impostor se poate mândri cu o creştere de 0,1 %”.

de | 6.04.2011 21:48 | Politica si Administratie

Deputatul Andrei Gerea despre optimismul premierului Emil Boc. Enervat de declaraţiile optimiste făcute de „păcăliciul naţiunii”, aşa cum l-a numit pe Emil Boc, deputatul liberal Andrei Gerea le-a amintit guvernanţilor că „ieşirea din recesiune nu înseamnă şi ieşirea din criză economică! Şi oricum, acea creştere economică de numai 0,1%, înregistrată în trimestrul IV din 2010, este atât de anemică şi nesemnificativă, încât poate fi considerată, mai degrabă, doar o cifră aflată în marja de eroare! Dar nu asta este important, ci faptul că toate aceste gogomănii nu fac altceva decât să le dea speranţe false de mai bine, atât cetăţenilor sărăciţi cumplit de atâtea austerităţi pe care le-aţi aruncat în spatele lor, dar şi întreprinzătorilor care au fost sufocaţi de poverile inimaginabile la care i-aţi tot supus ca pe nişte sclavi umiliţi şi batjocoriţi, ori de câte ori simţeau nevoia să mai respire! Deci ce să înţelegem, domnule Boc? Că România a ieşit din criză, cum aţi prezis, respectând astfel termenul pe care, cu multă responsabilitate şi profesionalism, l-aţi avansat în calitate de premier a cinci guverne perfecte, demne de Cartea Recordurilor Fantastice?! Numai unul slab de minte sau un impostor de înaltă clasă ar putea să se mândrească cu o «creştere» de 0,1 % ! Sau poate unul fără pretenţii, un individ obişnuit cu târâtul, cu pupatul poalei la Înalta Poartă! 0,1 %, două, trei, cinci trimestre la rând, (Doamne fereşte!) înseamnă doar stagnare la cel mai de jos nivel, înseamnă continuarea crizei, înseamnă că rămânem în mocirlă! Nu e niciun motiv de bucurie! Deci, vă rugăm, lăsaţi-ne!”. (N. DINU)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii