Web Analytics

„Nu putem vorbi de promovare în sezonul următor”

de | 11.07.2018 21:12 | Sport

13 Olteanu 1252# Spune Dumitru Olteanu, preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni

# Care este programul de pregătire din această vară pentru CS Mioveni?
– Programul echipei noastre a început cu un cantonament, în perioada 2-13 iulie, la Pensiunea Diana din comuna Micești, iar pregătirea fizică și tehnico-tactică se desfășoară pe terenurile de la Mioveni. Vor fi și 5-6 meciuri amicale. Primul cu Juventus București și al doilea, pe 11 iulie, cu Pandurii Tg Jiu.
# Ce ne puteți spune despre noutățile lotului? Despre ce plecări și despre ce  veniri putem vorbi?
– Au plecat Florin Ilie, Neagu, Andrei Neagoe, Șchiopu, Costinel Gugu și Mihai Vintilă. Andrei Tirică și Eduard Neacșu vor fi împrumutați, iar la capitolul sosiri putem vorbi de Alexandru Popescu, de la Universitatea  Craiova, și Kylien, de la Viitorul Constanța, amândoi jucători sub 21 ani. În plus, avem în vedere încă 3 jucători în perioada imediat următoare.

„Continuăm cu Iordan Eftimie ca antrenor principal”

# Care este strategia de viitor pentru banca tehnică? Continuați cu Iordan Eftimie sau există posibilitatea aducerii unui alt antrenor?
– Antrenorii echipei pentru noul sezon sunt Iordan Eftimie, antrenor principal, și Mihai Olteanu și Iulian Ilie, antrenori secunzi. Deci, continuăm cu Iordan Eftimie ca antrenor principal.
# Care este obiectivul pentru sezonul viitor? Putem vorbi de promovare în Liga I?
– Nu putem vorbi de promovare în sezonul următor, iar obiectivul nostru este clasarea în prima jumătate a clasamentului. Poate din sezonul următor, când vor promova 4 echipe, să încercăm și noi!
# Cum vedeți lupta din sezonul viitor, având în vedere că în Liga 2 sunt acum echipe cu nume în fotbalul românesc?
– În acest sezon va fi o luptă acerbă pentru cele două locuri promovabile, luptă echilibrată, spectaculoasă și sper cu mulți spectatori în tribună.
# Credeți că FC Argeș va ajunge în cele din urmă în Liga I, având în vedere că la Pitești asta se dorește?
– Sper și doresc ca FC Argeș să promoveze, chiar și sezonul următor, dar va fi o luptă dură pentru promovare anii următori și trebuie o susținere financiară importantă.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii