„Nu există pagubă mai mare pe plan moral decât să ţi se fure creaţia intelectuală!”

# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE CU INGINER DOCTOR ILARIE ISAC

# Aţi fost furat? Adevărat? Pagubă colosală? Ziua, noaptea? Hoţi profesionişti? Ageamii? Bani? Tablouri de valoare? Bijuterii?
– Tablouri de valoare nu am şi nu am avut. Bijuterii, nici atât. Bani, numai de buzunar.
# Atunci, ce v-a luat de o importanţă şi mai mare? Un copil? Pentru adopţie? Pentru, Doamne fereşte, ceva mai rău?
– Da, un copil… Dar nu unul în carne şi oase… Copilul meu furat, creaţia mea…
# Operă de artă? Ştiinţifică?
– Şi artistică, şi ştiinţifică, şi mai mult. Oricum, un unicat…
# A fost protejat la OSIM? Dumneavoastră vă brevetaţi cărţile? Pictorii, tablourile? Actorii, spectacolele?…
– Nu am brevet de invenţie. Dar există o lege a dreptului de autor. A dreptului de proprietate intelectuală. Care, de data asta, nu a funcţionat.
# Există, mi se pare, şi o lege a plagiatului…
– În cazul că ţi se copiază opera sau fragmente din ea. Pe mine m-au deposedat total…
# De fapt despre ce este vorba?
– O simfonie. Compusă de mine. „Simfonia Lalelelor”! Aţi auzit de ea?
# Nu mă vârâţi, vă rog, în confuzie. Explicaţi-vă: Ce este „Simfonia Lalelelor”?
– Să începem cu începutul! Eram proaspăt director al Institutului de Cercetare şi Producţie Pomicolă de la Mărăcineni – singurul din România, conceput tot de mine. Convocat împreună cu toţi directorii de instituţii din regiune, în Sala Sporturilor, la o şedinţă, nu mai ţin minte cu ce subiect… Cum nu mă interesa ce se deapănă acolo şi cum priveam pe fereastră rondurile de flori, mi-a venit ideea unui simpozion. Cu toţi specialiştii din ţară care cercetează aceste plante decorative. De la simpozion, am ajuns la gândul unei manifestări multiple, la nivel naţional. Mi-am notat în carnetul meu cu pagini albe: „Laleaua de Piteşti”,  „Cântarea Florilor” şi multe alte nume. Până la urmă, m-am fixat la „Simfonia Lalelelor”. Şi a început să mi se deruleze proiectul în minte. Pe care l-am definitivat săptămâna viitoare, la Institut, cu ajutorul colaboratorilor mei… În anul viitor, a început să funcţioneze. Cu specialişti de la staţiunile de cercetări şi de la „Spaţiile verzi” ale administraţiilor locale. De la Constanţa, Eforie sau Mangalia la Oradea ori Baia Mare, de la Băneasa la Iaşi, la Arad, practic din toată ţara unde existau asemenea preocupări. Schimburi de experienţă, comunicări despre crearea de noi soiuri şi varietăţi, de adaptare şi ameliorare a soiurilor importate, de aranjamente florale în buchete intime şi ocazionale, în sălile de sărbătorire a diferitelor evenimente, până la cultura în aer liber pentru estetica localităţilor.
# Aţi avut participare la prima întâlnire?
– Mai mult decât ne aşteptam. Organizarea mi-a aparţinut în întregime, de la invitaţi până la masa festivă, care a avut loc la Institut. A fost o manifestare de răsunet, cu efecte neîntârziate. România avea perspectiva să ajungă o adevărată grădină de flori.
# Şi nu a devenit?
– Despre asta mai putem să mai vorbim. Mai ales despre ce s-a ales din Simfonie.
# Există scrisă şi publicată o Istorie a Simfoniei Lalelelor!
– Plină de erori. Şi de falsuri… Nu-l cunosc personal pe autor. Nici nu ştiu dacă există. Dacă mai trăieşte, să fie sănătos! Dacă nu mai este, nu vreau să-i întinez memoria. Dar corecturile sunt necesare!…
# De ce vă plângeţi? Simfonia Lalelelor a ajuns, iată, la a 39-a ediţie…
– O simfonie talcioc. Bâlci de proastă calitate. În loc de o manifestare culturală şi ştiinţifică, una hibridă cu expunere de mărfuri la vânzare. „Simfonia chiloţilor”, cum o numea un ziar local. Plus mirosul şi fumul grătarelor cu mici, cârnaţi şi pastramă. Şi câinii comunitari printre picioarele vizitatorilor. S-a ales de pe acum praful de iniţiativa mea.
# Şi, totuşi, vă cereţi restituirea dreptului de autor, de care aţi fost deposedat.
– Mă întrebaţi la început dacă cei care m-au jefuit erau hoţi de profesie sau amatori. Nu cred că au fost mai dinainte. Şi nici după aceea. Şi nici atunci în adevăratul sens al cuvântului. Ei erau oamenii de la Primărie. Din administraţia locală. De la partidul aflat la putere. Le-am fost chiar recunoscător că au aprobat această manifestare, nu fără riscuri la acel timp când toate autorităţile erau obligate să se ocupe de sporul recoltelor de cereale. Numai că ei şi-au însuşit meritele şi eu am dispărut din evidenţe.
# Şi pentru ce vă luptaţi azi, după atâtea decenii?
– Pentru Simfonie! S-o readuc la ce a fost: În primul rând o manifestare culturală, ştiinţifică şi de stimulare în rândul populaţiei a gustului pentru frumos din flori.
# Ce mijloace veţi folosi, pe ce căi veţi călători?
– Demersurile au şi început să fie făcute… Odată aflat în poziţia de autor, voi ceda gratuit dreptul de proprietate intelectuală în folosul obştei, prin primărie. Dar cu anumite condiţii: în primul rând, păstrarea nealterată a proiectului.

Prof. Marin Ioniţă