Web Analytics
scris joi, 15.12.2016

„Nu demisionează doar Iani Popa, ci mai mulţi preşedinţi de organizaţii locale”

# Reacţia lui Bica, după ce şeful PNL Argeş a demisionat pe Facebook, la fel ca Ponta În urma rezultatelor foarte mici obţinute de PNL în Argeş, unde au avut de cinci ori mai puţine voturi decât PSD, Iani Popa, preşedintele filialei judeţene, şi-a anunţat demisia din fruntea partidului pe pagina de Facebook. „Îmi asum în totalitate eșecul la aceste alegeri și demisionez din funcția de președinte al PNL Argeș. Vreau să le mulțumesc echipei de campanie și tuturor liberalilor din județ pentru munca depusă în această perioadă și în celelalte campanii electorale parcurse împreună și care nu au fost puține”, a menţionat, pe FB, Iani Popa. Legat de demisia acestuia din urmă, am stat de vorbă şi cu copreşedintele PNL Argeş, Dănuţ Bica, cel care ne-a spus: „Am văzut că şi-a anunţat demisia pe pagina sa de Facebook. Rămâne să vedem ce se întâmplă la Bucureşti astăzi, (n.red. marţi, 13 decembrie) şi probabil apoi şi în Argeş. Nu demisionează doar Iani Popa, ci vor demisiona probabil mai mulţi preşedinţi de organizaţii locale. Să vedem dacă se stabileşte o procedură aplicabilă în toate organizaţiile sau dacă ne vom întruni noi şi decidem ce se va întâmpla mai departe”, a precizat Dănuţ Bica.

„Nu demisionează doar Iani Popa, ci mai mulţi preşedinţi de organizaţii locale”

În privinţa rezultatului obţinut de PNL Argeş în judeţ, Bica a completat: „Sunt cazuri naţionale, dar şi cazuri locale care ne-au făcut să fim în situaţia în care suntem. Trebuie să găsim şi cazurile locale, cunosc câteva, dar nu e normal să le exprim în presă. Rezultatul pentru mine este extrem de dezamăgitor. A fost o campanie muncită şi mult mai bună ca cea trecută, dar rezultatul e dezamăgitor. S-a lucrat mai bine, dar am şi greşit. Au fost strategii naţionale şi judeţene greşite, dar şi unele strategii individuale”.

Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită