În ultimele zile ale acestei legislaturi, parlamentarii au adoptat un nou „cod al bunelor maniere” care să interzică și să pedepsească unele dintre comportamentele agresive ale colegilor lor, potrivit protv.ro.
De-a lungul ultimilor ani, Parlamentul României a fost scena unor evenimente care au captat atenția publicului din țară, dar și din afară. De la altercații fizice, la schimburi de injurii și amenințări, aleșii nu s-au dat în lături de la niciun gest care să-i țină în lumina reflectoarelor și relevanți pentru alegătorii lor.
Citește și: Baza de Salvare Montană Brusturet este, practic, funcţională
Parlamentarii au adoptat un proiect pentru modificarea legii privind statutul deputaților și al senatorilor, un „cod al bunelor maniere” după care ar urma să-și desfășoare activitatea.
Modificările din noua formă a acestui statut vizează cazurile de violență fizică dintre aleși, live-urile din plen sau comisii, precum și schimburile de replici dure și înjurii între parlamentari și/sau alți oficiali ai statului român.
Printre comportamentele interzise de acest nou un „cod al bunelor maniere”
· Violențele către colegii din Parlament sau alți demnitari ai statului român;
· Folosirea injuriilor/țipetelor/amenințărilor în raport cu colegii sau alți demnitari
· Votul multiplu cu cardul unuia sau mai multor colegi;
· Live-urile din plen sau celelalte întâlniri din Parlament;
· Afișarea bannerelor;
· Folosirea funcției de senator sau deputat pentru a face reclamă.
0 Comentarii