Web Analytics

Noua şefă de la Aşchiuţă a sărbătorit Ziua Copilului, nu în stradă, ci la… Butoaie

de | 15.06.2017 21:49 | Actualitate

20 paula chirilaDupă o apariție meteorică la una din conferințele de presă ale Consiliului Județean, când a fost prezentată ca fiind noua directoare a Teatrului Așchiuță, despre actrița Paula Chirilă nu s-a mai auzit nimic. Și nici nu s-ar fi văzut, dacă nu ar fi fost întâlnită, chiar de Ziua Copilului, în compania prietenilor – Nicolae Poghirc, directorul de la Davila și regizorul Bogdan Cioabă – la… Butoaie.

Cei trei, plus încă două însoțitoare, se  delectau cu bere și specialități culinare la cunoscuta cârciumă din Pitești. Probabil după muncă. Însă după care muncă nu prea știm, că nu am auzit ca secția de la Așchiuță să fi ieșit în aer liber, de Ziua Copilului, așa cum au făcut-o colegii de la Golești (apropo, doamna Chirilă, muzeul a fost full pe 1 iunie) sau cei de la Pediatrie. În vreme ce doctorul Viorel Enache și colegi de-ai săi, de la Pediatrie, zâmbeau copiilor dintr-un cort amplasat în Piața Milea, noua șefă de la Așchiuță îi zâmbea colegului de la Davila din fața unui pahar cu bere. Greu serviciu v-ați mai luat cu oamenii ăștia, domnule președinte Manu! Motiv pentru care vă dorim spectacole plăcute!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii